Despre Cornelia Mandu, consiliera senatorului PNL Ionuţ Elie Zisu, am mai scris acum ceva vreme. Ne-am petrecut împreună simularea de cutremur urmat de incendiu făcută, în Consiliul Judeţean Argeş, de către cei de la ISU. Atunci când am aşteptat pompierii la o cafea, ca să ne salveze din flăcări. Şi am ars cu brio, căci, se vede treaba, a fost vorba, mai degrabă, de o… simulare a simulării. Oricum, pe timpul operaţiunii am avut tihna de a mai schimba o vorbă, o impresie, un interviu mai relaxat, pe care vi-l servim acum, cu prilejul eclipsei, când sperăm că DNA va fi eclipsat, măcar parţial, pentru două ore, cât să vă dea şi dumneavoastră tihna de a mai citi şi altceva… Iar Cornelia este o tipă chiar mişto. Vă las ă o descoperiţi!
Ţinând cont de realităţile pe care le trăim, funcţia de consilier parlamentar este una cu risc?
Deşi traversăm într-adevăr vremuri destul de tulburi, funcţia pe care o ocup nu prezintă un risc, din două motive: în primul rând lucrez pentru un parlamentar care nu se confruntă cu genul de probleme pe care le vedem zilnic la televizor. În al doilea rând, munca mea la cabinet se bazează pe sarcini şi atribuţii clare, stabilite de la început şi pe care încerc să le îndeplinesc cu responsabilitate. Rolul meu la cabinet este şi acela de a păstra o relaţie de profesionalism faţă de mass-media, ceea ce cred că înseamnă o atenţie deosebită pentru cum îl reprezint pe domnul senator Ionuţ Zisu. Iar aici mă refer la atitudine, corectitudinea informaţiilor pe care le transmit, la respectul faţă de toţi oamenii cu care interacţionez şi bineînţeles, o atenţie deosebită la comportamentul meu în interiorul cabinetului, dar şi în afara lui. Consider că toţi cei care lucrează la cabinetele parlamentare sunt o carte de vizită pentru demnitarii pe care îi reprezintă. Cine nu abordează aşa postul de consilier parlamentar, da, se poate supune unui risc.
Ce te recomandă pentru acest post? Vocea şi talentul sau…
Sau… experienţa profesională acumulată în timp, pasiunea pe care o pun în tot ceea ce fac, plăcerea de a lucra alături şi pentru oameni, toate acestea consider că sunt calităţi care mă recomandă pentru acest post.
Provii din zona presei. Cum a fost trecerea din tabăra celor care scriu în cea a celor despre care se scrie?
Nu a fost greu, deşi îţi mărturisesc ca niciodată nu aş fi crezut că voi lucra pentru un om politic. Drumul meu în viaţă, profesional vorbind, a pornit de la catedră. Am fost educatoare şase ani, apoi m-am îndrăgostit sincer de meseria de jurnalist. O meserie pe care am practicat-o cu o dăruire totală, care mi-a adus satisfacţii profesionale deosebite şi de care, recunosc că îmi e foarte dor, în special de televiziune. Apoi, dovadă că viaţa e plină de surprize şi te pune în situaţii la care nu te-ai fi gândit vreodată, am început să lucrez alături de oameni politici. Trecerea nu a fost grea, a venit de la sine, dar nu îmi venea să cred că activez în aest domeniu, mai ales că toată perioada cât am lucrat în presă, nu am avut ca domeniu de activitate politica. Chiar dacă realizam interviuri cu oameni ce proveneau din zona politică, tema de discuţie era purtată mai mult pe latura umană. Apoi ştirile sau reportajele mele tratau subiecte de arta, de cultură. Dar am crezut şi voi crede mereu că viaţa ne poartă paşii, fără să ne dăm seama sau fără să ne putem opune, acolo unde trebuie să ajungem, de fapt.
Care dintre cele două zone-presă sau politică- este mai ingrată? Unde se găsesc mai multe broaşte răioase? Unde există mai multe compromisuri?
Dacă eşti un om slab, vulnerabil, oportunist, fără scrupule, atunci orice poziţe profesională poate fi una ingrată, indiferent de profesie. În ceea ce mă priveşte, nu voi renunţa niciodată la principiile mele care vin din educaţia sănătoasă, simplă, dar profundă pe care am primit-o de la părinţii mei şi cărora regret că nu mai am ocazia să le mulţumesc. Revenind la cele două zone de activitate, am crezut şi cred că meseria de ziarist e una nobilă, dacă o faci cu dăruire, cu profesionalism, cu responsabilitate majoră. De pixul cu care scrii poate atârna viitorul, chiar viaţa unui om. În ceea ce priveşte politica sunt convinsă că aceasta e o artă şi că, la fel ca şi în presă, dacă tu, ca om nu îi respecţi pe cei din jur, nu poţi obţine, pe termen lung, respectul celorlalţi. Cât despre compromisuri: fiecare trebuie să îşi asume responsabilitatea acţiunilor sale.
Revenind în biroul parlamentar, cu ce probleme vin argeşenii la cabinet, în audienţă? Asta în cazul în care nu au rămas toţi în faţa televizorului, ca să vadă cine mai e arestat?
E foarte trist că am ajuns să deschidem televizorul doar ca să vedem ,,pe cine mai ridică azi” şi să ne minunăm de nivelul la care se discută despre mită, dar aici deja e datoria Justiţiei să stabilească cine şi pentru ce e vinovat. Problema, cred eu, e lipsa de încredere pe care oamenii o manifestă faţă de clasa politică. Să sperăm, însă, că lucrurile se vor schimba, că se poate pleca la drum cu oameni noi, capabili, corecţi şi cu dorinţa sinceră de a face ceva pentru semenii lor. La cabinet, oamenii vin în general cu probleme legate de calculul greşit al pensiilor, de nedreptăţi la care ei consideră că au fost supuşi de autorităţi, de instanţe judecătoreşti. Doar că un parlamentar are o arie limitată de acţiune. Important e că acolo unde se poate, în limitele legii, încercăm să ajutăm, să îndrumăm, să sfătuim. Iar domnul senator îi ascultă cu răbdare şi înţelegere pe toţi cei ce vin în audienţă, se implică şi, atât cât îi e permis de lege, foloseşte pârghiile necesare pentru a găsi soluţii la problemele oamenilor.
Şefu’….cum e şefu’?
Înainte de toate, domnul senator Ionuţ Elie Zisu este OM. Iar eu îl voi respecta totdeauna, cu sinceritate, pentru această calitate care, din păcate, tinde să fie pe cale de dispariţie.
O spui doar aşa, pentru că e şeful?
Nu! Niciodată şi nimănui nu aduc laude gratuite sau doar ca să intru în graţii. Nu îmi stă în caracter. Dacă aş fi avut altă părere, probabil că azi intervievai aici, la cabinet, pe altcineva, nu pe mine.
Cum îi place cafeaua?
Fără zahăr, fără lapte.
Cum face când e supărat?
Nu am avut ocazia să îl văd vreodată supărat şi sper din suflet, din respect pentru dânsul, dar şi pentru mine, să nu dau ocazia de a fi eu cea care îl supără.
Cu riscul de a nu obţine un răspuns corect, e un şef mai bun decât Mircea Diaconu pentru care ai lucrat cât a fost senator de Argeş sau decât fostul deputat Adrian Miuţescu?
De la fiecare am avut câte ceva de învăţat, le mulţumesc că mi-au dat ocazia să lucrez pentru şi alături de domniile lor. Pentru mine a fost o şansă şi totdeauna le voi purta respectul cuvenit.
Există două tipuri de consilieri parlamentari: unii care vor să rămână în backround, pe partea organizatorică şi alţii care văd această poziţie drept o rampă de lansare. În ce parte eşti?
Eu sunt pe partea celor care încearcă să îşi facă datoria, până la capăt. Rampă de lansare? Viaţa e plină de surprize, plăcute, neplăcute. Niciodată nu se ştie cum şi unde ajungem, de ce parte a baricadei putem fi şi de aceea e bine să ştim să rămânem verticali.
Dacă, aşa… din greşeală, ţi s-ar oferi un post de director, ai refuza?
Dacă ar fi din greşeală, aş refuza categoric. Eu pot să îmi asum greşelile mele, nicidecum ale altora.
La final, un mesaj pentru şeful tău, care va citi interviul?
Ce îi poţi ura unui om? Sănătate, impliniri şi linişte. Restul vine de la sine.
