Începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar! Aceasta se va desfășura în perioada 24 martie – 3 aprilie, iar pe 10 aprilie vor fi afișate rezultatele finale.
Între 13 și 17 aprilie, inspectoratele școlare vor soluționa toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.
Până la acest moment, 170.837 de cereri au fost introduse în sistem după prima etapă dedicată înscrierii copiilor în clasa pregătitoare. Dintre acestea, 137.177 (80,3%) de cereri vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită înainte de data de 1 septembrie 2015, iar 33.660 (19,7%) de cereri, copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită începând cu data de 1 septembrie 2015.
Cele 170.837 de cereri reprezintă 94,8% din totalul copiilor înscriși anul trecut în clasa pregătitoare (180.255). În prima etapă din 2014, au fost depuse 172.664 de cereri de înscriere.