Chiar dacă Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu (fost deputat de Argeş) are doar 18 ani, mama sa, în schimb, de seamă că Boureanu, este suficient de ,,matură” şi pentru ea. Şi pentru că e suficient de ,,matură”, i-a dat un sfat pe care orice mamă l-ar da fetiţei ei: decât să umbli cu drogaţi de vârsta ta, mai bine cu un nene care ţi-ar putea fi tată!
„Cristi e de aceeaşi vârstă cu mama. Îşi vorbesc la pertu. Nu a avut nimic împotriva relaţiei noastre, din contră, ea are o părere foarte bună pentru că vede că sunt iubită. Mama zice că decât să am un prieten de 20 de ani şi să dau ture toată ziua prin oraş, să mă droghez şi eu cu el, mai bine un bărbat care e trecut prin viaţă şi ştie să mă îndrume. Am ce să învăţ de la un astfel de om, mama mă ştie în siguranţă.” a declarat Laura pentru Click!
Mai mult, Boureanu s-a împrietenit şi cu bunica fetei, care, cu puţină bunăvoinţă, şi ea i-ar putea fi iubită ceva mai potrivită decât nepoata!
„La 3 săptămâni de relaţie, Cristi a cunoscut-o întâi pe bunica, pentru că părinţii mei erau plecaţi în străinătate. Pot să spun că impresiile au fost deopotrivă pozitive. El a fost primul care mi-a prezentat familia, adică pe fiica lui, Ioana, aşa că mi s-a părut normal să-i prezint şi eu părinţii mei.” a mai spus iubita lui Boureanu.