Parlamentarul argeşean Theodor Nicolescu şi-a pierdut imunitatea şi ar putea fi arestat preventiv chiar în seara aceasta, de către DNA. Procurorii au solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în dosarul despăgubirilor de la ANRP. 176 de deputaţi au votat ,,pentru". De altfel, fostul ministru al Finanţelor, David Vâlcov, a fost deja reţinut.
„Lașitatea, dacă m-ar fi caracterizat, m-ar fi făcut să merg în Comisia juridică, m-ar fi făcut să vin în fața dumneavoastră și să țin un discurs lacrimogen, să vă implor, să vă rog și la urma urmei să sper că dumneavoastră veți respinge această cerere. După cum vedeți, nu fac acest lucru, nu vă cer să votați într-un anume fel, pentru că eu cred că ce este mai important este ca Parlamentul să dea un vot așa cum crede că e drept, așa cum crede că e corect. Asta e ceea ce vă cer, doamnelor și domnilor deputați, atât și nimic mai mult.” a declarat Nicolescu de la tribună.