Moştenitorii lui Ion Mihalache, cel care a fondat Partidul Ţărănesc şi a făcut închisoare sub comunism pentru propriile convingeri politice, nu reuşesc să vândă casa memorială aflată la doar 20 de km la nord de Topoloveni, la Dobreşti (Argeş). Statul, care are drept de preemţiune, a declinat oferta, şi din lipsă de fonduri, şi din lipsă de interes faţă de istoria ţărăniştilor (că doar e la putere social-democraţia). Cât despre posibilii investitori privaţi… găsirea acestora a devenit acum o provocare pentru Artmark Historical Estate, specializată în vânzarea de monumente istorice şi de artă.
Casa lui Mihalache, însă, necesită reabilitări consistente şi e greu de crezut că vreun miliardar excentric ar băga bani doar pentru a salva o bucată importantă din istoria României. Pentru că miliardarii noştri, mare parte dintre ei oameni politici, nu sunt interesaţi de investiţii de genul ăsta.
În încercarea disperată de a atrage atenţia, Artmark Historical Estate a adus la cunoştinţa publică faptul că Ministerul Culturii a refuzat să-şi exercite dreptul de preemţiune în cazul monumentului Casa memorială Ion Mihalache din Argeş, clasat în grupa B a Patrimoniului Naţional şi că oferta refuzată a avut valoarea de 50.000 euro. O sumă atât de mică pentru o istorie conţinută atât de mare!
“Casa Memorială Ion Mihalache reprezintă astăzi un ultim artefact de rememorare al marelui om politic. Ion Mihalache pune bazele Partidului Ţărănesc (decembrie 1918), al cărui preşedinte a fost până în 1926. Colaborarea şi fuziunea cu Partidul Naţional Român, condus de Iuliu Maniu, avea să propulseze noua structură politică (Partidul Naţional Ţărănesc) la conducerea Regatului. După venirea la putere a comuniştilor, Mihalache este arestat în lotul Maniu şi este condamnat la închisoare pe viaţă. Alegerea acestei reşedinţe de către Ion Mihalache nu este întâmplătoare. Aflată la doar 20 de km la nord de Topoloveni, locul de naştere al lui Mihalache, casa prezintă totodată şi un specific faţă de care politicianul resimţea afinităţi puternice – tradiţia. După 1947, proprietatea intră în posesia statului communist.” se arată în comunicatul agenţiei specializate în vânzarea de monumente istorice şi de artă.
Dreptul de preemţiune pentru Casa Mihalache ar fi putut fi exercitat de către Direcţia pentru Cultură, Consiliul local Dobreşti sau Consiliul Judeţean. Care… nu au bani!
,,În ceea ce mă priveşte, cred că intrarea în posesie privată a unui monument nu e o catastrofă – în definitiv, cumpărătorul trebuie să respecte obligaţiile posesorilor de monumente (…). Daca poate să vândă, m-ar bucura. Viitorul pare a fi al administrării private a monumentelor” a declarat Cristian Cocea, directorul Direcţiei pentru Cultură Argeş, pentru Adevărul, adăugând:
“Dacă Ministerul Culturii ar avea fonduri, eu aş recomanda în primul rând cumpărarea Vilei Florica, monument de asemenea retrocedat, în care statul român a investit masiv de-a lungul timpului, legat de o personalitate care a făcut România Mare şi pe care nu concep să-l văd scos din circuitul public!”