Despre Consiliul Naţional Liberal care a avut loc la Piteşti s-au scris multe şi, probabil, se va mai comenta o perioadă. Vă prezentăm, mai jos, o abordare interesantă a fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Fiind unul dintre apropiaţii lui Băsescu, deci un fin manipulator, ar fi bine să abordaţi cu rezervă citatul de mai jos, deşi conexiunile logice pe care le face par a fi destul de aproape de realitate…
,,Nu m-am iluzionat că fuziunea dintre două partide de mărimea medie e un lucru simplu. Nici nu știu cum ar fi fost mai ușor pentru PNL și PDL. Să fi pierdut alegerile prezidențiale și să-și ia gândul de la guvernare în 2016 sau ca acum, cu Iohannis la Cotroceni și cele mai mari șanse să facă majoritatea după următoarele alegeri parlamentare. Spun asta pentru că ”noul PNL” are de rezolvat într-un an și jumătate două împărțeli: 1. cea a funcțiilor în partid, din care vor decurge candidaturile la locale și parlamentare și 2. cea a aparatului executiv, din care vor decurge pe termen lung pozițiile politice ale protagoniștilor de azi.
Ceea ce s-a întâmplat azi la Consiliul Național al PNL, cu ocazia prezentarii programului de guvernare și anunțării moțiunii de cenzură, ne arată nivelul de fierbere la împărțirea funcțiilor la nivel local. Când am văzut știrea cu huiduielile la adresa lui Atanasiu, protagonistul infamelor înregistrări de la Bistrița, am avut o tresărire de uimire. Recunosc că doar citisem știrea și nu văzusem imaginile. Între timp lucrurile s-au lămurit. Am aflat că au fost vreo treizeci de participanți care l-au ”scos” de pe scenă pe Atanasiu și erau din zona PDL. Am văzut și imaginile care confirmă vociferări răzlețe, nicidecum vreun curent de unitate împotriva dezbinatorilor, care să fi pus miraculos stăpânire pe sală. De altfel, cei care știu cum se organizează marile paranghelii de partid înțeleg că e foarte puțin probabil să apară acest tip de incidente și, cu atât mai puțin, dacă apar, să fie necontrolate. Participanții sunt selectați pe sprânceană, iar de data asta selecția a fost paritară, jumătate fostul PNL, jumătate fostul PDL.
Dacă vreți, ce s-a întâmplat la Consiliul Național, este revanșa PDL la afrontul adus de Atanasiu , dar, implicit, și o escaladare a tensiunilor chinuitoarei fuziuni. După ce vechii liberali jubilaseră în sediile lor ascultând vocea baritonală la posturile de știri cum dădea de pământ cu ”intrușii” regimului Băsescu, a venit rândul simpatizanților lui Blaga să chicotească vâzându-l pe Atanasiu vizibil încurcat pe scenă, pus la colț de o mână de oameni care îi pretindeau, poate pe bună dreptate, scuze pentru vorbele de ocară zise într-un spațiu privat.
Fac o scurtă paranteză, pentru că am văzut mulți naivi care, odată cu ”înregistrările de la Bistrița”, spuneau scandalizați că episodul nu se poate termina decât cu demisia lui Atanasiu. Pentru necunoscători, fac precizarea că, oricât de puțin vizibil știe să se facă ”Teo”, el este la ora asta cel mai greu lider din vechiul PNL. Este artizanul scoaterii pe linie moartă a lui Crin Antonescu, lansării lui Iohannis la prezidențiale și, lucru rar în politica de la noi, sprijinirii Alinei Gorghiu la co-președinția noului PNL, făcând el însuși un pas în spate. Asta a fost și cauza pentru care presa, în mare parte, a acordat un larg spațiu înregistrărilor pe sub masă de la Bistrița. Acolo nu vorbea un oareșcare din partid.
Bun, deci PDL și-a luat revanșa, în stilul lor. Au spălat onoarea lui Predoiu și Blaga, tăvăliți de Atansiu în fața colegilor săi, dar și blazonul ”verde înnourat”. Atanasiu nu e venit cu pluta în politică, el știe cum se organizează ”huiduielile” astea, a tăcut și a înghițit, dar sunt sigur că lucrurile nu vor rămâne așa. Și nu vor rămâne așa pentru că miza, contrar aparențelor, nu este una a orgoliilor politice, ci a funcțiilor în partid. Alea care aduc, mai târziu sau mai devreme, ”păpica” protagoniștilor, iar PNL și PDL au destule guri de hrănit, mai ales că unele se vor alătura pe parcurs, când va deveni evidentă o guvernare liberală după 2017.
Ajungând aici, e interesant de observat unde a intervenit păcăleala vechilor liberali. Nu e că PDL a cedat și le-a acceptat sigla și brandul istoric, cum s-a zis, ci e vorba de negocierea parității. Spre deosebire de Antonescu, care a reușit să-i tragă pe sfoară pe oamenii lui Ponta în USL, obținând județe și reședințe de județ la care liberalii n-ar fi visat vreodată, prin sprijin reciproc la alegerile locale, oamenii lui Blaga au acceptat ”criterii” de aglutinare, în condițiile în care, la ultimul scrutin dinaintea fuziunii, PDL și PNL obținuseră socruri foarte apropiate (13% și 15%). Ca să fiu mai clar, ceea ce Antonescu n-ar fi fost îndreptățit vreodată să ceară de la marele PSD, dar a obținut, Blaga era mai mult decât îndreptățit să ceară de la ”egalul” lor, PNL, deși n-a cerut.
Așa se face că, în fuziunea cu PDL, vechii liberali vin cu zestrea obținută ușor fraudulos, ca să fiu blând, din spargerea USL. Asta înseamnă că sunt puține filiale pe care PDL, crunt lovit de trădările din campania la parlamentarele din 2012 și consecințele unei guvernări eroice, dar nepopulare, le va putea adjudeca la masa negocierii, aplicând criteriile convenite: adică ponderea administrației locale, așa cum s-a așezat ea, după victoria USL în alegeri.
Înțelegând aceste dedesubturi, poate vedeți acum în altă lumină atât vorbele grele aruncate de Atanasiu la o ”informală” de partid, cât și huiduielile ”spontane” de la Consiliul Național de azi. Unii zic: v-am tras-o, marș de aici!, ceilalți prind ocazia să arate că, la o adică, chiar sub ochii publicului îi pot face de rușine pe partenerii de fuziune. E un război al nervilor într-o negociere dură la nivel local, care, din când în când, se manifestă și în fața presei, fie prin devoalarea unor întregistrări făcute pe ascuns, fie prin cotonogirea pe scenă a unui lider mai timid în aparițiile sale publice, dar deloc intimidat în aplicarea unui parcurs pragmatic. Pentru că impresia mea e că Atanasiu știa încă de acum un an că, dacă vor avea câștig de cauză la prezidențiale, pedeliștii vor fi scoși din joc, iar, dacă n-ar fi avut, acum ar fi guvernat cu Maior premier.”