Un bărbat în vârstă de 33 de ani, prins la Sibiu, a fost reţinut marţi pentru 24 de ore. Acesta este principalul suspect în evenimentul petrecut pe 16 mai, la Piteşti, când ar fi intrat în locuinţa unui om de afaceri şi ar fi lovit-o pe soţia acestuia cu o rangă în cap. Acesta l-ar fi atacat şi pe proprietar, în dormitor, de faţă cu unul dintre cei doi copii ai lor, un băieţel de 6 ani. Individul ar fi furat din locuinţă peste 8000 de euro şi se bănuieşte că ar fi dat atacuri similare în ţară şi străinătate.
Dupa cinci ore petrecute în faţa procurorilor, principalul suspect în acest caz a fost dus încătuşat la sediul IPJ Argeş. Deşi a fost surprins de camerele de supraveghere, imaginile sunt neclare nu i-au ajutat prea mult pe anchetatori. Atacatorul ar fi lăsat, însă, amprente şi pentru că este recidivist, se afla deja in baza de date a poliţiei.
Anchetatorii spun că, în momentul arestării, în locuinţa sa din Sibiu, el nu a opus rezistenţă.
"În baza investigaţiilor efectuate cu ajutorul ofiţerilor de poliţie din cadrul IGPR-IPJ Argeş şi, în principal, pe baza probelor biologice a fost identificat. Din cercetările efectuate până în prezent nu s-a putut stabili că avea vreo legatură cu membrii familiei." a declarat Marius Ştefan, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş:
Barbatul este suspectat şi că, la începutul acestei luni, a comis o faptă identică la Mangalia: a intrat peste proprietarul unei firme de pompe funebre, în vila acestuia. Omul a fugit şi a scăpat, cu viaţă. Tâlharul a plecat cu mâna goală pentru că nu a găsit în casă nici bani şi nici bijuterii, dar şi aici ar fi lasat amprente.
Individul, practicant de arte martiale, nu a acţionat doar pe teritoriul României. El este suspectat că a mai dat lovituri, cu o violenţă extremă, şi în Franta, Elveţia şi Olanda. Astăzi va ajunge în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.