Soţia deputatului PSD Mircea Drăghici, Georgiana Drăghici, susţine că familia sa ar fi şantajată de către ziariştii de la Jurnal de Argeş. Aceasta insinuează că, întrucât nu ar fi cotizat către publicaţia cu pricina, la adresa parlamentarului PSD şi a ei s-ar fi scris articole denigratoare şi nereale.
Ultimul articol care a înfuriat-o foarte tare pe soţia deputatului a fost cel în care, într-un editorial de primă pagină, cei de la Jurnalul de Argeş scriau de ,,opulenţa” şi ,,fanfaronada” unui ,,personaj demn de studiat în manualele multor discipline studiate la Facultăţile de Soociologie, Psihologie şi Medicină”
,,În ce judeţ am ajuns să trăim? Într-unul în care un deputat vine în conferinţa de presă a PSD şi recunoaşte că şi-a făcut drum privat. Păzit de o firmă de pază specializată, evident tot privată, ca şi cum Curtea de Argeş, locul unde s-a pripăşit de vreo opt ani respectivul, n-ar mai fi oraşul Meşterului Manole, ci iadul infracţionalităţii stradale. De cine se teme parlamentarul şi totodată trezorierul PSD la nivel naţional?” se întreabă jurnalistul Gabriel Grigore.
Şi adaugă, mai apoi:
,,Aproape că nu s-a inventat insulina care să păstreze diabetul grandomaniei lui Mircea Drăghici în limite normale. (…) Două mandate i-au trebuit lui Mircea Drăghici să-şi facă vilă cu piscină acoperită şi drum privat în Curtea de Argeş, să conducă Audi Q8 şi să-şi cumpere penthouse în Bucureşti.”
Pe pagina sa de Facebook, chiar dacă nu face referire la jurnalist sau la ziarul acestuia, soţia parlamentarului Mircea Drăghici a postat următorul comentariu, din care reiese că drumul privat e mai mult o uliţă, firma privată de pază este alcătuită din doi maidanezi scrupuloşi la datorie, penthouse-ul din Bucureşti e un amărât de apartament iar articolul cu pricina este încă o încercare de şantaj la care familia Drăghici nu are de gând să cedeze, aşa cum nu ar fi făcut-o în ultimii 10 ani…
,,Ce grave probleme trebuie să aibă anumite personaje, încât să scrie articole penibile! Azi un ziar titrează că avem drum privat cu barieră şi cu pază! O mare gogoaşă! În realitate vă prezint celebra uliţă pietruită, o bucată de teren lăsată de toţi cei 7 vecini ca să aibă fiecare acces în curte! Şi da, celebra firmă de pază despre care fabulează gazeta este reprezentată de două căţeluşe, pripăşite în zonă, dintre care una este şchioapă! Cât despre mult-rostogolita legendă a penthouse-ului, dacă un apartament de 75 mp la parter poate fi considerat penthouse, atunci cred că orice comentariu privind inepţiile unora este de prisos! Sigur, vă pot arăta oricând actele, dar pe voi nu vă interesează decât să lansaţi minciuni şi să scrieţi de mai bine de 10 ani orice vă trece prin cap! Şi încă ceva, oricât aţi încerca să ne terfeliţi în publicaţia voastră şi să ne şantajaţi, tot nu vă vom da bani!” – scrie Georgiana Drăghici pe pagina de Facebook, anexând şi două fotografii cu drumul… discordiei.