Micuţul şi cochetul orăşel Curtea de Argeş trece în aceste momente prin chinurile (re)facerilor. Cu bani europeni. Se scot borduri rezistente de suta de ani şi se pun cărămizi care ţin vreo zece, se bagă miliarde în reabilitarea unor parcuri la care te uiţi şi te întrebi oare unde s-o fi băgat atâta amar de bănet şi se reabilitează străzi atât de bine încât au ajuns să fie mai mici decât trotuarele!
,,Faptul că se face, este foarte bine, dar cum se face şi cu ce preţuri… De exemplu, parcul ăla la un milion şi ceva de euro, făcut lângă casa de Cultură, mă întreb oare unde sunt banii băgaţi în el, că nu se vede! Faptul că s-au făcut străzile din Curtea de Argeş printr-un proiect european de aşa anvergură este foarte bine, numai că le-au transformat în poteci! Nu au loc două maşini! O stradă care avea 15 metri lăţime, este la jumătate, pentru că au mărit trotuarele foarte mult. Repet, faptul că se face e ok, dar cum se face şi la ce preţuri… naşte multe semne de întrebare.” a comentat consilierul liberal Gheorghe Alecsei (foto).
Tot cu domiciliul în Curtea de Argeş, Adrian Miuţescu, purtător de cuvânt al PNL Argeş, a sesizat o altă aberaţie, ca să nu-i spunem dovadă de prostie, incompetenţă ori… şmecherie cu bani publici:
,,Bordurile care se scot acum din Curtea de Argeş sunt din vremea României regale, sunt borduri solide, din acelea de granit, care nu ar fi trebuit schimbate. Bordurile de acum sunt nemaipomenit de bune, turnate, din prefabricate. Au scos o bordură de granit de 100 de ani, care mai ţinea încă 100, şi au pus o bordură pe care o schimbi la 10 ani.” a declarat Miuţescu.