De la începutul acestei luni, piteştenii şi nu numai sunt aşteptaţi la singurul fast-food mexican din oraş. Acesta a fost deschis la etajul 3 al complexului Trivale Shopping Center.
Tacos, burritos, nachos tradiţional sau churros sunt doar câteva dintre specialităţi, însoţite de bere rece ca gheaţa.
Chiar şi copiii sunt aşteptaţi cu meniuri sănătoase şi gândite special pentru ei.
Bucătăria mexicană este una din cele mai exotice şi mai apetisante bucătării ale lumii. Dacă vă tentează, este bine să ştiţi măcar câteva lucruri despre aceasta.
Contrar a ceea ce se crede, mâncarea mexicană nu este neapărat iute. Este o mâncare gustoasă, bogată în fasole, porumb, brânzeturi, roşii, cartofi, iar dintre cărnuri, pui, peşte şi ocazional porc. Există şi mâncăruri iuţi, dar cele mai multe mâncăruri nu sunt aşa. Specificul mâncărurilor mexicane este dat într-o mare măsura şi de climă: căldurile toride presupun ca mâncărurile să fie preparate rapid şi servite cât mai repede, pentru a fi apreciate la adevărata lor valoare. Gusturile variate ale acestor mâncăruri sunt dictate şi de multitudinea de condimente folosite în mod tradiţional, în special la sosurile care garnisesc bucatele respective, şi careş cu mici excepţii, nu diferă foarte mult de cele folosite în bucătăria românească: usturoi, ceapă, dafin, ardei iute, piper etc.
De multe ori asociat cu mâncarea mexicană, ardeiul iute sau red hot chilli pepper este o prezenţă inedită şi de efect în bucătăria mexicană. Ardeiul iute era cunoscut încă de acum 7000 de ani, după ultimele cercetari, şi a fost folosit în America Centrală inclusiv ca monedă de schimb. Tentaţia de a comanda la un restaurant mexican ceva picant este mare. Trecând peste bravură, urmează momentul adevărului: unele mâncăruri pot fi atât de condimentate, încât gura îţi ia foc pe româneşte. Cel mai bun remediu este laptele, iaurtul sau, în lipsa acestora, miezul de pâine.
Şi totuşi, de ce ne chinuim să mâncăm aceşti ardei? Pentru că sunt şi extrem de sănătoşi: intensifică arderile şi determină secreţia celebrelor endorfine de către organism.