După primele două cărţi din ciclul „Istorii neconvenţionale din Muscel”, jurnalistul şi scriitorul Sterian Pricope revine, într-un nou volum, cu o altă serie de poveşti fabuloase.
O vizită regală la Câmpulung, aşa după cum a fost consemnată în Monitorul Oficial şi nu numai, statuia lui Negru Vodă, subiect de dispute politice încinse şi de contradicţii gazetăreşti, un concurs de miss de altădată cu două frumuseţi câmpulungene în finala naţională – iată doar câteva subiecte din sumar, sumar completat cu alte poveşti tragice sau comice, dar şi cu o culegere inedită de articole şi de reclame din presa vremii.
Prefaţa volumului a fost scrisă de către Cornel Popescu, managerul Muzeului Judeţean Argeş, iar coperta a fost realizată de către graficianul şi caricaturistul Bogdan Petry.
Lansarea va avea loc vineri, 31 iulie, de la ora 18, în sala mare a primăriei Câmpulung, invitat de onoare fiind profesorul universitar şi scriitorul Mihail Diaconescu, fondatorul revistei „Argeş”.