Echipa de handbal fete, junioare II a clubului DACIA MIOVENI 2012, va susține sâmbătă, 19 septembrie 2015, ora 11.00, în sala de sport a Colegiului Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea, un meci extrem de important şi dificil, în compania echipei gazdă. Rezultatul acestei partide va conta în etapa a doua a Campionatului Național.
Antrenorul Constantin Dincă este încrezător în forța echipei și în spiritul de luptă al fetelor:“Din păcate avem probleme de lot, lucru care îmi dă bătăi de cap în alcătuirea echipei. Mizez pe dorinţa fetelor câştiga acest meci, şi sunt convins că, printr-o mobilizare bună, putem să ne impunem, indiferent de problemele existente. Jucăm în deplasare, contra unei echipe experimentată şi care nu îşi permite să facă paşi greşiţi, aşa încât ştim că ne va aştepta un meci extrem de dificil".
De asemenea, antrenorul mulţumeşte conducerii Primăriei, Consiliului Local, Clubului Dacia Mioveni 2012 pentru sprijinul acordat, dar şi părinţilor care au fost permanent alături de echipă.