Așa cum v-am mai informat, până duminică, 18 octombrie, în Mioveni, se desfășoară “Săptămâna Europenă a Democraţiei Locale"
Vineri, 16 octombrie, la Primăria Mioveni a fost organizată o conferinţă de presă la care au participat: viceprimarul Aurel Costache, secretarul oraşului, Jr.Maria Şfefănescu, şeful biroului Proiecte Europene, Iulia Iordache, precum şi funcţionari ai instituţiei.
În cadrul conferinței au fost prezentate obiectivele, activitățile și rezultatele acestui proiect.
Tema principală a ediției din 2015 stabilită la nivel european a fost “Trăim împreună în societăţi multiculturale: respect, dialog, interacţiune”
Acţiunile organizate în cadrul SEDL şi-au propus să încurajeze dezvoltarea unei societăţi bazate pe trei elemente: respect – primul pas pentru o convieţuire armonioasă este respectul reciproc pentru cultura, religia şi tradiţiile fiecăruia dintre noi; dialog – cei care locuiesc în acelaşi oraş trebuie să aibă posibilitatea de a face schimb de opinii cu privire diversitatea culturală; interactiune – prin acţiuni comune care au drept scop implicarea diferitelor grupuri din comunitate se construieşte o societate tolerantă.
Activităţile cuprinse în programul "Săptămânii Europene a Democraţiei Locale" vor continua sâmbătă, 17 octombrie, în intervalul 18.00-21.00, cu un spectacol de dansuri – Sala Mare a Centrului Cultural Mioveni, iar duminică,18 octombrie, de la ora 11.00, în holul Primăriei va avea loc o expoziţie de fotografii din cadrul unor proiecte de cooperare internaţională: ”EUROPA – DIALOG ŞI COLABORARE”.