Săptămâna aceasta a început cu o nouă candidatură unică, cea a lui Traian Băsescu, la preşedinţia partidului Mişcarea Populară. Dacă Liviu Dragnea, în ciuda faptului că a candidat de unul singur, a fost votat la urne de către pesedişti din întreaga ţară, Traian Băsescu s-a lipsit şi de urne, şi de tot, şi i-a pus pe cei prezenţi la congresul partidului să ridice mâna dacă îl vor, pe principiul, cine vrea să se opună, să se opună acum, sau să tacă pe veci.
Lăsăm deoparte faptul că modalitatea de alegere a fost una ilegală, aşa că punctăm o singură chestiune. Mişcarea Populară ar fi devenit şi mai populară decât este în prezent dacă i-ar fi întors spatele lui Băsescu şi i-ar fi înşurubat şi un şut în popoul prezidenţial. Dacă membrii partidului i-ar fi spus în faţă că s-au săturat comunişti bătrâni, mult prea hârşâiţi în rele, conflictuali şi eternizaţi la funcţii şi bani publici. Dacă i-ar fi spus că e timpul ca oameni noi să intre în politică, nu aceleaşi marionete ale Occidentului sau ale serviciilor, şantajabile şi dirijabile. Dacă i-ar fi transmis că este departe de a fi un model de a face politică, într-o Românie a lui 2015.
Dar nu i-au spus nimic din toate acestea, ci l-au ales pe fostul preşedinte cu ambele mâini. Ei, aceasta, cred eu, a fost semnarea sentinţei la dispariţie a Mişcării Populare, un partid ce a fost creat pe premisa ,,Eu te-am făcut, eu te omor!”
Despre toate acestea, dar şi despre…
…descinderile poliţiei la domiciliile celor care şi-au dat ceasurile înapoi,
…,,Pieptu-n faţă, dosu-n spate, să leşine băieţii!”- îndemnul care a lăsat instantaneu un secretar de stat fără portofoliu şi
…turismul subţire care cu lenjerie vorbitoare se ţine…
…am vorbit în ediţia de luni a ştirilor ,,A little bit of press” ce se difuzează, de luni până joi, la Absolut TV, începând cu ora 22.00. Enjoy!