Începând cu data de 15 octombrie, Partidul pentru Argeş şi Muşcel (PAM) are sediul oficial în Piteşti. Sediul se află pe strada ce face legătura între Colegiul Zinca Golescu şi Farmacia Eva, mai precis pe strada Unirii nr. 11.
Aici sunt aşteptaţi toţi cei care vor să beneficieze de suport de specialitate în lupta cu băncile. Potrivit preşedintelui Mircea Andrei, ,,ca urmare a formării unei practici relativ unitare şi a sentinţelor tot mai favorabile în litigiile clienti- bănci, cu privire la clauzele abuzive, dobânzi, aprecierea valutelor şi în urma numeroaselor solicitări de sprijn ale clienţilor băncilor, adresate către formaţiunea noastră politică, Partidul pentru Argeş şi Muşcel a înfiinţat o echipă care să formeze dosarele şi să formuleze acţiuni în intaţă în favoarea persoanelor fizice. Asistentă va fi oferită persoanelor care locuiesc în judeţul Argeş.”