Avem nişte categorii socio-profesionale extrem de sensibile şi importante – precum medicii şi cadrele didactice – cu salarii încă foarte departe de un venit decent, iar parlamentarii consideră de cuviinţă că a sosit rândul aleşilor locali să-şi tragă pensii speciale. Nu avem nimic împotriva acestui lucru, pentru că ne dorim şi o administraţie motivată şi eficientă, dar… nu ar trebui să existe nişte priorităţi?
Marţi, parlamentarii din Camera Deputaţilor au adoptat pe muteşte o propunere legislativă prin care primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene vor primi pensii speciale.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi de calculează că produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară.
Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensie şi se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se mai arată în proiect.
Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să treacă și de Senat, care este cameră decizională. Vă ţinem la curent…