Începând de anul viitor, directorul Servicii Edilitare pentru Comunitate, Nicolae Tudose, vrea să înfiinţeze în Mioveni o pepinieră proprie. Asta înseamnă, pe termen lung, reducerea substanţială a cheltuielilor cu achiziţionarea de arbori, arbuşti, flori ş.a.m.d. Şi pentru că vrea să pornească în acest nou proiect cu dreptul, Tudose vrea să îşi şi perfecţioneze personalul.
,,Am purtat discuţii cu Universitatea din Craiova, cu decanul de la Horticultură, să facem o specializare la faţa locului cu cei de la spaţii verzi. Au fost încântaţi de ideea acestui parteneriat întrucât şi dumnealor au nevoie de fonduri pentru universitate, şi noi avem nevoie de experienţa lor. I-am rugat să ne trimită profesori, maiştri, instructori, ce personal specializat au, pentru că una este teoria, alta este practica, pe teren.
Avem un nucleu de 15 angajaţi fidelizaţi pe care ne dorim să-i specializăm. Sperăm ca în primăvară să finalizăm parteneriatul pentru că vreau să ne facem o pepinieră proprie a oraşului, în zona staţiei de epurare, unde vrem să achiziţionăm teren atât pentru construirea unui depozit modern de stocare a nămolului, cât şi pentru pepinieră.” ne-a declarat directorul S.E.D.C..
Nicolae Tudose a fost impulsionat în decizia sa şi de faptul că, în ultimii ani, a constatat că locuitorii din Mioveni au început să respecte şi să aprecieze eforturile care se fac pentru ca oraşul să arate bine. Eforturi care sunt din propriile lor buzunare…
,,Oamenii au început să ţină la lucruri. Până în urmă cu doi ani găseam coşuri vandalizate, bănci vandalizate, copaci vandalizaţi… Înseamnă că oamenii, văzând că este curat şi frumos, încep să aprecieze. Ne-am dat seama, fiercare dintre noi, că totul se face cu banii noştri şi trebuie să avem respect pentru munca noastră, în definitiv.” ne-a mai declarat Tudose.