Judecatorul Cristi Danileţ, membru al CSM, combătea în noaptea de 6 spre 7 ianuarie ghiciţi despre ce?! Despre căsătoriile gay…
Din opiniile exprimate, rezultă că românii au prejudecăţi în ce priveşte preferinţele sexual şi că nu ar trebui să privească pe nimeni cine cu cine petrece pe sub aşternuturi.
“Vad discutii despre strangerea de semnaturi din partea bisericii cu privire la interdictia casatoriei intre homosexuali. Asta imi aminteste de o intamplare de acum cateva zile. De sarbatori eram acasa la parinti, la Vatra-Dornei. Suna cineva la usa si deschide maica-mea. Aud o discutie scurta, dupa care mama ma striga, eu aflandu-ma intr-una din camere: “Auzi, Cristi, se strang semnaturi cum ca suntem impotriva homosexualilor. Ce facem?”. Ii raspund automat: “Mama, noi suntem din astia cu drepturile omului. Un drept al omului e viata privata si intima. E treaba fiecaruia cu cine se combina, atat timp cat nu le face rau celorlalti”. “Ah, da?!”, spune mama dupa care zice celui de peste prag: “Nu ne intereseaza”. Si inchide usa. Ei, iata o lectie despre drepturile omului in cateva secunde. Pentru un adult de 60 de ani. Dar asta spune multe despre modul in care se strang semnaturi – nimeni nu a pomenit nimic de casatorie, dar raspunsul meu ar fi fost acelasi.“ a scris judecătorul, pe contul de socializare.
Danileţ a mai afirmat că nu se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex, dar susţine că nu îi înţelege pe “homosexualii care vor să se căsătorească”: “Pe bune: dacă sunt fericiţi în uniune, de ce le trebuie legalizare?!“
Lăsaţi-i, domnule judecător, lăsaţi-i, să vadă şi ei cum se nenorocesc heterosexualii în cadrul aceloraşi instituţii!