Sâmbătă, 06 februarie 2016, la Casa de Cultură Racovița Mioveni, a avut loc prima ediție a Festivalului Clătitelor, organizat de Asociația Mioveni – Landerneau, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni și Asociația Profesorilor de Limba Franceză Argeș.
Obiectivul activității a avut o dubla dimensiune: educativă și distractivă.
Participantele au avut ocazia să afle informații noi despre cultura franceză, despre obiceiurile și tradițiile culinare ale acestui popor. La final, delicioasele clătite au îndulcit masa bolnavilor și a personalului medical de la Spitalul Orășenesc „Sf. Spiridon Mioveni.
Clătitele sunt o specialitate bretonă, o regiune din nord-vestul Frantei, care a devenit cunoscută și apreciată rapid în toată lumea. Pot fi atât dulci (crêpes), cât și sărate (galette), iar umpluturile variază de la cele mai simple (zahăr, dulceață, miere, ciocolată) până la combinații spectaculoase și incitante.
Pe data de 2 februarie, francezii sărbătoresc ceea ce se numeşte „La Chandeleur” – Sărbătoarea Lumânărilor. Este vorba de o sărbătoare religioasă foarte populară pentru că în această zi se prepară şi se mănâncă, în familie sau cu prietenii, delicioasele clătite.