Unul dintre muscelenii ce au decis să candideze la Primăria Boteni este fost poliţist. Vorbim despre Valentin Mirescu, acum pensionar. Un om care spune că a ales politica Partidului pentru Argeş şi Muscel deoarece crede în principiile lui Mircea Andrei privind revigorarea Muscelului.
„Am să vă rog să mă scuzaţi pentru eventualele ezitări în discurs, pentru că nu sunt obişnuit cu politica, cu acest gen de întâlniri, nu am făcut politică până acum. Nu pot să mă compar cu cineva care a mai fost în politică sau care a mai făcut politică până în momentul de faţă. Până în luna februarie 2016 am fost funcţionar public cu statut special. Atribuţiunile mele de serviciu au fost mai importante şi nu am putut să iau această hotărâre până acum. Aşa cum am spus de la începutul acestui an sunt pensionar cu toate drepturile depline şi vreau să facem o schimbare cu Partidul pentru Argeş şi Muscel. Sper să mi se alăture mai multe persoane şi spre ca pe viitor să nu mai am emoţiile pe care le am acum.”
a fost scurta prezentare pe care şi-a făcut-o, Valentin Mirescu, candidatul Partidului pentru Argeş şi Muscel la funcţia de primar al comunei Boteni.
„Până acum, politica în Argeş s-a făcut haiduceşte, noaptea, pe furate. O să modificăm acest lucru. Politica în Argeş trebuie făcută la vedere cu oameni care vor să se implice, cu oameni care vor să facă echipă pentru comunitatea în care trăiesc. Acesta este Partidul pentru Argeş şi Muscel!”
a precizat Mircea Andrei, liderul PAM.