Apa Canal 2000 S.A. continuă să îşi bată joc de argeşeni, culmea, pe banii lor! Partidul pentru Argeş şi Muscel somează public Primăria Piteşti şi Apă Canal care, printr-o societate comercială căpuşă, a ales să pună pe drumuri mii de bătrâni din localităţile judeţului Argeş. Mai concret, Apă Canal – care asigură apa și canalul în 17 localităţi argeşene, dintre care 4 oraşe şi 13 comune, prin SC Apă Canal Prest SRL – a găsit de cuviinţă să pună pe drumuri mii de abonaţi care trebuie să se prezinte, culmea tupeului, în maximum 5 zile, la sediul din Piteşti pentru reînnoiea contractului de furnizare, alimentare cu apă şi canalizare.
Dacă pentru cei din mediul urban sau mai exact pentru cei din Piteşti un drum la Apă Canal Prest – societate căreia nu îi putem în elege rolul altfel decât de a produce bani pentru camarila PSD – nu ar fi o problemă, pentru cei din mediul rural, unii aflaţi la o distanţă de peste 50 de kilometri, acest demers poate fi considerat absolut imposibil. Nu este vorba numai de costuri, ci şi de faptul că
populaţia din mediul rural este foarte îmbătrânită şi astfel riscăm, din indolenţa unei societăţi comerciale preferată de Primăria Piteşti şi Apă Canal 2000 SA, să asistăm la o bătaie de joc în masă la adresa argeşenilor abonaţi la serviciile acestei firme.
Săptămînna trecută, mii de abonaţi s-au trezit cu înştiinţări în poartă în care se stipuleză că dacă în termen de cinci zile nu reînnoiesc contractele vor fi “desfiinţaţi”. Nesimţirea SC Apă Canal 2000 SA merge atât de departe încât, abonaţii sunt ameninţaţi că dacă ulterior debranşării vor mai dori să beneficieze de apă şi canal vor trebui să reia procedura de execuţie a unui nou branşament, ceea ce
presupune costuri foarte mari.
Partidul pentru Argeş şi Muscel somează public reprezentan ii Apă Canal 2000 SA cărora le reaminteşte că în cadrul acestei societăţi sunt angajaţi şi directori cu salarii de zeci de milioane lunar, sume ce sunt plătite din banii celor pe care astăzi îi ameninţă.
Nota redacţiei:
Acesta este un comunicat de presă şi reprezintă integral punctul de vedere al Partidului pentru Argeş şi Muscel. Societatea Apă Canal 2000 S.A. îşi poate prezenta oricând, dacă va considera necesar, punctul de vedere pe marginea acestui subiect, pe adresa de email bitpressro@gmail.com