Mărturisesc că în 2012 am participat la lovitura de stat. Am mers la vot la referendum. A fost pentru ultima dată în viața mea când am mers la vot. UE, ca să nu pățească rușinea și să nu se creeeze un precedent, a zis că voturile noastre nu sunt bune, sunt alterate rău. Curtea Constituțională a executat erata prin care a declarat referendumul neconstituțional fiindcă n-au mers la vot 50% plus unu din alegători. Adică, l-au votat cinci milioane de oameni pe marinarul veneric (e din Bogza sintagma) și votul a fost valabil, dar șapte milioane și jumătate de voturi n-au fost suficiente pentru a-l trimite acasă.
Propun deci ca toate alegerile de acum încolo să nu fie validate dacă nu vin la vot 50% plus unul din votanți. Așa scăpăm de clasa politică și de primari. Pentru că 50% nu vor veni niciodată, niciodată, niciodată. De ce? Simplu, pentru că patru milioane sunt în Occident la muncă. Plus basarabenii care încarcă listele de alegători, ei fiind tot în Franța, Italia, Germania și Spania. Tocmai am aflat că în apartamentul șefului de post din Răducăneni – Iași „locuiesc” nu mai puțin de 3400 de basarabeni. Sunt curios câți vor merge la vot în iunie și în noiembrie. De aceea zic, propun să fie validate alegerile doar cu 50% din alegători, ca referendumul din 2012.