Biroul Electoral Local a tras astăzi la sorți ordinea pe buletinele de vot a candidaților pentru funcția de primar al Piteștiului. Iar sorții au decis după cum urmează:
1.Andrei Gerea (ALDE)
2.Cornel Ionică (PSD)
3.Sanda Fulga (UNPR)
4.Narcis Sofianu (PNL)
5.Cătălin Bulf (PMP)
6.Mircea Andrei (PAM)
7.Gheorghe Dinescu (PNŢ-CD)
8.Victor Niţă (PPU-SL)
9.Dănuţ Dinu (independent)
10.Tudor Pendiuc (independent).
Liberalul Narcis Sofianu pare a fi încântat de poziția pe buletinul de vot, găsind și simbolistici pentru numărul 4.
,,Ordinea afișării candidaților pe buletinele de vot a fost stabilită. Ne regăsim la poziția patru. 4 este un număr simbolic complet: există patru puncte cardinale, patru sâlpi ai Universului, patru faze ale lunii, patru anotimpuri, patru elemente, patru litere în numele lui Dumnezeu (YHVH), patru brațe ale crucii și patru Evanghelii. Cursa a început. Pentru Pitești!” a comentat Narcis Sofianu.