Când intri într-o campanie electorală, e nevoie să aloci un minimum de buget. Prima chestiune elementară pe care trebuie să o bifezi este realizarea unui afiş electoral pe care să-l pui la ,,panoul de onoare” şi să-l popularizezi în presă şi/sau pe reţelele de socializare, să ştie oamenii că exişti şi că vrei să îi reprezinţi dintr-o poziţie sau alta. Dacă se poate, un afiş care să nu fie realizat de un cârpaci al Photoshop-ului, căci am văzut în anul de graţie 2016 nişte ,,creaţii” electorale mai jenante decât cele care se confecţionau, în ’96, în Paint sau în Word.
Culmea zgârcieniei din acest punct de vedere am întâlnit-o la candidatul la Primăria Piteşti, Sanda Fulga. Iniţial, doamna a popularizat pe contul său de Facebook o fotografie din vremea în care făcea parte din PP-DD şi candida pentru Parlamentul României din partea acestui partid. Soţul, Marian Fulga, a adăugat şi el, la… căpătâiul acestei fotografii postate pe fundalul ,,flăcării violet” a lui Dan Diaconescu, mesajul… ,, Sanda Cristina FULGA, o PRIMĂRIȚĂ pentru sufletul piteștenilor!”.
La sfaturile unor colegi, probabil, doamna Fulga a catadicsit să facă nişte… mici modificări, pentru că în prezent nu mai este nici blondă, iar PP-DD s-a transformat, între timp, în UNPR. Nu, nu şi-a făcut o nouă fotografie. Nici măcar una gratis, cu camera telefonului mobil! Doamna a introdus fotografia în Photoshop, a dat un Ctrl+L ca să-şi mai închidă blondul, iar fundalul violet a fost înlocuit cu roşul uneperist.
Şi, cu toate acestea, doamna Fulga nu mai arată nici ca în prima imagine, nici ca în a doua. Ci arată cam… aşa! Fotografia este una recentă, făcută la Sărbătoarea Narciselor.
Poate că imaginea nu ar trebui să conteze foarte mult, însă, în cazul unei candidaturi la un astfel de nivel (căci nu vorbim de candidatura într-un cătun din fundul judeţului, în anii de graţie ’90!), chestiunea ţine de o minimă grijă pe care o ai faţă de tine şi de cei pe care îi vizezi.
P.S.: Şi pentru că spiritul… econom al doamnei Fulga este îmbrăţişat până la sufocare şi de către soţul Marian, şi acesta din urmă şi-a postat pe contul de socializare un banner de promovare pentru funcţia de consilier judeţean, în care apare în aceeaşi ipostază din vremurile în care umbla la braţ cu Dan Diaconescu. În fapt, fotografia este făcută în acea perioadă, pentru că domnul Fulga face economii chiar şi la fotografiile realizate cu telefonul, ca să nu consume bateria prea repede şi să umfle inutil factura la electricitate.