Trăim vremuri zbuciumate, vremuri în care cavalerismul a devenit o chestiune desuetă, fiind înlocuit cu ,,valorile” unei tranziţii parcă fără de sfârşit. Cavalerii, însă, nu au dispărut. Mai mult, au început să se reorganizeze, să revitalizeze şi să readucă în actualitate valorile foştilor cavaleri, apărători ai valorilor ecumenice. În România, Ordinul Cavalerilor Teutoni s-a reiniţiat în 2014, sub cei doi Mari Maeştri – Contele Telegan Constantin Von Rurikovich şi Contele Daniel Nica Von Rurikovich. Care este minisiuea acestui ordin şi cum a reuşit să se ancoreze în noile realităţi istorice, am stat de vorbă cu E.S. Daniel E. Nica – Conte al Casei Regale Rurikovich şi Conte O.T. al Sfântului Imperiu Roman. Conte O.T. Von Varadinum. Membru Executiv Imperial al Marelui Consiliu Teuton.
Reporter: În Evul Mediu, ordinul era unul religios-militar. Este greu de crezut că ordinul mai poate avea astăzi atribuţii sau interese militare, însă, v-aş întreba, menirea religioasă a fost păstrată?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Cu siguranţă da, să nu uităm nicio clipă că ordinul nostru este un ordin ecumenic militarizat, născut dintr-o bulă papală .Wikipedia.org scrie că Ordinul Cavalerilor Teutoni (în latină Ordo Teutonicus, acronim OT) este un Ordin Religios format la sfârșitul secolului al XII-lea la Acra, în Palestina. În Evul Mediu, ordinul era unul religios-militar cruciat.
Reporter: De-a lungul istoriei, cavalerii teutoni s-au implicat şi în politică, susţinând sau nu o anumită domnie sau regim. Astăzi, cavalerii mai sunt implicaţi activ în viaţa politică, şi nu mă refer la o implicare în sensul de a obţine foloase pentru sine, ci în acel sens în care conştientizează că de modul în care se face politică atârnă şi prosperitatea unui neam?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Ordinul Cavaleresc Teuton a fost desemnat Ordinul Cavalerilor de Elită ai Regilor Creştini din Europa, a fost şi rămâne un ordin apolitic Ecumenis Militarizat pentru A APĂRA, A PROTEJA, A VINDECA. Această misiune apolitică, cu precădere de caritate, este continuată de aproape opt secole şi în zilele noastre de toţi Cavalerii şi Doamnele Templului Teuton prezenţi în ordin şi activi în generaţia zilelor noastre. Ducem aceeaşi Misiune a ordinului nostru cu dăruire şi devotament, menţinânt valorile atât de bine conservate ale predecesorilor noştri.
Reporter: La începutul secolului al XIV-lea, cavalerii teutoni reprezentau o putere militară şi financiară de prim rang. Cum stau astăzi lucrurile?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Noi continuăm să milităm pentru unitatea tuturor creştinilor, indiferent de ritul creştin din care fac parte. Considerăm că Biserica lui Cristos a fost una şi va rămâne în sufletul creştinilor aceeaşi unică biserică indivizibilă, indiferent de interesele de grup. Toţi creştinii suntem fii şi ficele lui Dumnezeu Tatăl şi ne închinăm în credinţa creştină aceloraşi valori creştine. Doar uniţi vom putea avea imaginea de mare forţă creştină care impune respect şi păstrează valorile milenare de bază nealerate.
Reporter: Înainte, teutonii ridicau sau stăpâneau cetăţi. Astăzi, cetăţile sunt fie retrocedate, fie lăsate în ruină. Ce mai înseamnă un cavaler fără cetatea pe care să o apere?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Aceasta afirmaţie e departe de realitate. Noi, Cavalerii teutoni, prin tradiţia statutului nostru, fiind un Ordin Cavaleresc născut din Nobili Cavaleri cu titluri Nobiliare provenite din Sfântul Imperiu Roman, continuăm tradiţia şi ne numim Comandaţii O.T., denominindu-i şi înnobilându-i: Comandaţi Baroni O.T. al căror nume este de obicei legat pe generaţii de numele unei Cetăţi sau Castel. Mulţi dintre noi funcţionăm în cetăţi recondiţionate şi bine conservate, păstrând tradiţiile capitulare de iniţiere şi întâlnire în Camerele Capitulare ale diverselor Comanderii care funcţionează în multe Cetăţi, Temple, Biserici sau Castele medieval, conform istoriei şi tradiţiei Ordinului Cavaleresc Teuton.
Reporter: Inevitabil, prin prisma aurei de mister care pluteşte asupra ambelor entităţi, mă gândesc şi la… masonerie şi aş vrea să vă adresez câteva întrebări, prin comparaţie:
-La început, masonii recrutau oameni de o anumită factură morală şi intelectuală, oameni cu integritate şi influenţă. Astăzi, numai cine nu vrea nu intră în masonerie, dovadă şi numele pe care le regăsim în diferite loje. În cazul cavalerilor teutoni cum stau lucrurile? Există criterii de acceptare în ordin, condiţii pe care un viitor cavaler trebuie să le îndeplinească?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost şi rămâne distanţat total de Organizaţiile Masonice, niciun mason demascat nu poate rămâne în ordin. El este expulzat de urgenţă din rândul cavalerilor O.T. fără drept de apel. Este împotriva regulamentelor noastre Ecumenice şi nu credem că un Cavaler Creştin adevărat poate activa la doi stăpâni atât de diametral opuşi. El jură de trei ori credinţă la altarul bisericilor creştine şi aceasta îi este misiunea şi menirea definitivă pentru a-şi păstra onoarea şi jurământul rostit de trei ori prin repetiţie în faţa altarului bisericii în care este iniţiat.
Reporter: Masonii sunt fie supraestimaţi, spunându-se că sunt un fel de gardieni ai planetei, fie demonizaţi, fiind făcuţi responsabili de toate relele omenirii. În cazul teutonilor există astfel de divergenţe?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Noi considerăm fiecare fiinţă umană drept soră şi frate întru Dumnezeul nostru unic Creator şi dădător de viaţă şi menţinem în orice circumstanţe credinţa şi misiunea creştină vie în cadrul aceloraşi valori de peste 8 secole de neclintit.
Reporter: În masonerie nu există loc pentru femei. Lângă cavaleri este permisă prezenţa… domniţelor?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Desigur, dintotdeauna noi am avut în cadrul organizaţiilor noastre şi femei, pe care le numim in interiorul ordinului ,,Nobile Surori”. Acestea ocupă şi în zilele noastre poziţii de Mari Doamne ale Templului Ordinului Teuton, care echivalează în general cu rangurile militare ale Comandanţilor de cetăţi, asumându-şi conducerea şi organizarea Doamnelor Cetăţii sau templului O.T. şi înfăptuind acte caritabile direcţionate cu precădere către femeile creştine în nevoie.
Reporter: Care a fost, după 1989, evoluţia ordinului cavalerilor teutoni în România?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Ordinul Cavalerilor Teutoni din România legal s-a reiniţiat în 2014 noiembrie şi de atunci, prin munca asiduă de zile şi nopţi, cei doi Mari Maestri ai O.T. – Contele Telegan Constantin Von Rurikovich şi eu, Contele Daniel Nica Von Rurikovich – reconstruim şi organizăm zonele Imperiului Teuton.
Reporter: Sunteţi înalt comandant al ordinului cavalerilor teutoni din România. Cum aţi ajuns să deţineţi acest rang şi care sunt atribuţiile dumneavoastră?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Am fost nominalizat şi selectat să reorganizez şi să conduc Cavalerii Ordinului Teuton de către Protectorii ordinului Teuton – Prinţul Karl Plater, care este liderul Ecumenic al Ordinului, cu reprezentare activ ecumenică la Viena. Noi am fost însărcinaţi cu misiunea de a restabili Imperiului Teuton, pornind din zona istorică specific – România, Transilvania, Banat şi Ţara Bârsei- cu deschidere internaţională spre toate zonele globului unde trăiesc creştini şi doresc să se organizeze în comanderii ale ordinului teutonş pentru a apăra valorile de baza ale Ordinului.
Reporter: Ce proiecte aveţi în derulare şi care sunt planurile de viitor?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Proiectele noastre sunt Misiuni cu valori tradiţional istorice. Lucrăm la extinderea internă şi internaţională a Ordinului Cavaleresc Teuton, organizarea lui, recrutarea de oameni cu remarcabile valori creştine şi umanitare care să ducă şi în generaţia noastră aceeaşi ştafetă de menţinere în demnitate şi onoare a ordinului Cavaleresc Teuton.
Reporter: Aveţi colaborări cu administraţiile locale?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Desigur, colaborăm excelent cu Primăria Oradea, dar şi primăriile şi autorităţile locale ale altor oraşe şi judeţe, care reacţionează pozitiv în arondarea spaţiilor adecvate Cavalerilor Creştini pentru activităţile specifice medieval istorice cu caracter cultural, istoric şi caritabil. Astfel am obţinut un contract de activitate în spaţiul medieval al Cetăţii Oradea unde, împreună cu Fraţii noştri din Ordinul Cavaleresc Templier, am obţinut un spaţiu adecvat unde să ne desfăşurăm Activităţile Specifice.
Reporter: Care credeţi că ar trebui să fie poziţia şi rolul pe care acest ordin ar trebui să le joace astăzi?
E.S. Excelenţa Sa Daniel E. Nica Mare Maestru al Imperiului Teuton de Vest. Cavaler O.T. în Mare Cruce Clasa I: Ordinul Cavalerilor Teutoni a reprezentat o elită a cavalerilor creştini. Drept dovadă, ei au fost consideraţi şi armata de elită a regilor creştini ai Europei. Spre exemplu, au fost invitaţi şi nu comandaţi sau ordonaţi de către Regele Andrei al II lea al Ungariei să apere Ţara Bârsei şi Banatul de invaziile cumanilor, tătarilor şi Imperiului Otoman care, după cucerirea Constantinopolului, îşi doreau cu ardoare să termine tot creştinismul din Europa. Pilonul catolic care mai exista şi se opunea cu îndârjire anihilării creştinismului a luptat condus de Papii timpurilor şi ai regilor creştini ai Europei, învingând hoardele păgâne rând pe rând şi menţinând vie şi prezentă credinţa creştină până în zilele noastre. Prin atacuri repetate ale zonelor creştine, cu precădere în Banatul de Munte (Cetatea Mehadia, un adevărat bastion al creştinismului în lupta împotriva atacurilor musulmane), cetăţile Teutone din Ţara Bârsei, Bran, Râşnov, Marienburg şi celelalte prezente istoric şi faptic şi în zilele noastre sunt dovada vie palpabilă a istoriei de apărare a creştinismului şi creştinilor din zonele existente de milenii.