Într-o scrisoare deschisă, candidatul independent Tudor Pendiuc le explică piteştenilor de ce candidează pentru încă un mandat. Mai mult, acesta susţine că ar avea o datorie morală faţă de ei, pentru a continua proiectele începute. Fără a face vorbire directă despre problemele sale cu justiţia, Pendiuc vorbeşte despre mari nedreptăţi care i s-ar fi făcut lui şi familiei sale. Citiţi, mai jos, scrisoarea deschisă către piteşteni!
,,Stimaţi Piteşteni,
Încrederea pe care mi-aţi acordat-o de-a lungul anilor mă obligă să vă scriu aceste rânduri. Consider că am datoria de a vă transmite, cu sinceritate, câteva gânduri cu privire la o nouă candidatură la funcţia de primar al dumneavoastră, al piteştenilor.
Doresc să vă mulţumesc că aţi avut încredere în mine până acum şi vă asigur că am făcut tot posibilul să nu vă dezamăgesc. Pentru mine, importantă a fost şi rămâne dorinţa de a împlini aşteptările dumneavoastră.
Proiectele pe care vi le-am propus în urmă cu patru ani le-am realizat aproape în totalitate. Aş fi vrut, desigur, să le realizăm pe toate, chiar mai multe, dar nu a depins totul numai de mine.
Împreună am realizat lucruri notabile în oraşul nostru, schimbându-i considerabil înfăţişarea şi nivelul de dezvoltare.
Neîmplinirile – atâtea câte au fost – le iau asupra mea, iar împlinirile le împart cu dumneavoastră. Fără spirijinul dumneavoastră, lucrurile bune nu ar fi fost posibile.
Faptul că astăzi suntem mândri că Piteştiul se detaşează faţă de multe municipii mari din ţară vi se datorează în primul rând.
Încurajat de îndemnul multora dintre dumneavoastră, mi-am asumat responsabilitatea de a candida INDEPENDENT pentru un nou mandat de primar. Am trecut peste toate nedreptăţile, neadevărurile, atacurile la persoana mea şi a familiei mele, fiind convins ca am datoria morală faţă de dumneavoastră, de a continua ceea ce am început împreună, pentru că mai important decât orice pentru mine este Piteştiul cu locuitorii săi.
Proiectele pe care vi le propun pentru perioada 2016-2020 sunt realiste, fiind bazate pe o bună cunoaştere a realităţii, a resurselor şi a legislaţiei, ca atare sunt pe deplin realizabile.
Am încredere că alături de dumneavostră şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom continua să avem realizări concrete, vizibile, adevărate pentru Municipiul Piteşti, pentru piteşteni şi pentru viitorul nostru, al tuturor.
Vreau ca împreună, stimaţi piteşteni, să continuăm dezvoltarea europeană a Municipiului Piteţti.
Vă mulţumesc pentru încrederea şi pentru sprijinul pe care mi le-aţi dat în toţi aceşti ani!
Cu deosebită consideraţie,
Tudor Pendiuc,
Primarul Piteştenilor”