Liderul PSD, Liviu Dragnea, a venit pentru a treia oară în luna mai, la Piteşti. Acesta a vrut să dea asigurări ferme că, deşi independentul Tudor Pendiuc i-a fost coleg, susţinerea sa totală este pentru Cornel Ionică, cel care candidează la Primăria Piteşti din partea PSD. De asemenea, Dragnea declarat că în cazul unui viitor proiect de regionalizare, va susţine Piteştiul pentru poziţia de capitală de regiune.
,,Am venit la Pitești pentru a treia oară în luna asta pentru că Argeșul este un județ foarte important pentru noi. Este un județ cu candidati foarte buni, motiv pentru care am vrut să le transmit tuturor un mesaj de susținere. Este pentru a treia oară când o spun: Cornel Ionică este candidatul nostru și este susținut fără ezitare de către PSD Argeș si PSD Național. Este vital pentru noi să le explicăm românilor cât de importante sunt aceste alegeri locale. De aceea, candidații noștri trebuie să prezinte realizările și programul pentru viitorii patru ani, mai ales că sunt programe care nu conțin minciuni, care nu conțin iluzii. Nu ne propunem obiective glumețe. Avem ca candidate serioși, care au în spate un partid serios, care propun un program de guvernare care nu este spectaculos, dar este realist şi axat pe nivelul de civilizație al comunității. Am vrut, de asemenea, să simtă toată organizația că sunt sprijiniți de noi, cei de la centru, și de mine personal, si am vrut sa reiterez propunerea noastra în cazul unui viitor proiect de regionalizare în ceea ce privește municipiul Pitești.” a declarat Liviu Dragnea, la Piteşti.