Să-i declari dragostea soţiei este un lucru foarte frumos. Dar să o faci publică prin intermediul majorităţii mesajelor postate în spaţiul public… este mai mult decât un om simţitor poate duce. Ei bine, în mesajul de mulţumire către piteştenii care l-au făcut consilier local, independentul Dănuţ Dinu i-a declarat din nou dragostea nevestei…
,,Dragi prieteni,
Cu drag va anunt ca am fost validat in functia de CONSILIER LOCAL al MUNICIPIULUI PITESTI. Va MULTUMESC DIN SUFLET pentru increderea dumneavoastra si fiti ABSOLUT SIGURI ca nu va voi dezamagi si voi fi "ochiul si urechea " dumneavoastra in consiliu.
P.S. Mi s-a spus ca DANUT DINU a obtinut cel mai mare numar de voturi per candidat avand in vedere ca am candidat singur si nu pe liste, obtinand peste 9 la suta. Sunt un om ca si voi, sunt emotionat, am lacrimi in ochi si sunt totusi foarte fericit ca am reusit.
Multumesc in special sotiei mele Lavinia Dinu care mi-a fost alaturi si pe care o iubesc.” a scris Dănuţ Dinu, pe pagina de Facebook.
În altă ordine de idei, îl felicităm pe Dinu pentru această adevărată performanţă şi suntem convinşi că va reprezenta o voce critică şi constructivă în Consiliul Local Piteşti.