În vârstă de 97 de ani, Actorul Radu Beligan a murit, miercuri, la Spitalul Elias. Decesul a survenit în urma unui stop cardio-respirator, la ora 13.00.
„Maestrul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, a fost internat în Spitalul de Urgenţă Elias vineri, la ora 13.00, în secţia de Terapie Intensivă, în stare de degradare biologică progresivă, în contextul vârstei. Pe perioada internării, a beneficiat de monitorizare strictă a funcţiilor vitale şi a confortului fizic şi psihic adecvate. A decedat miercuri, la ora 13.00, în urma unui stop cardio-respirator ireversibil.” a declarat, pentru News.ro, dr. Dana Safta.
Actorul Radu Beligan a declarat într-un interviu, în urmă cu șase ani, pentru un post de televiziune, că își dorește să moară pe scenă.
Cel mai longeviv actor al scenei românești, Radu Beligan a fost unul dintre cei mai mari actori de film, teatru şi televiziune din România, cu o carieră care se întinde pe parcursul a aproape 80 de ani, cu peste o sută de roluri în teatru, cinematografie și televiziune.
Longevitatea sa artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records. De-a lungul carierei a ocupat funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.
Discipol al actriţei Lucia Sturdza Bulandra şi al scriitorului Eugen Ionescu, Radu Beligan a interpretat de-a lungul anilor personaje memorabile create de dramaturgi români şi străini, având un repertoriu complex, deopotrivă clasic şi modern. A interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu sau Jean Anouilh. El este cunoscut și în calitate de regizor al unor spectacole precum „Egoistul" de Jean Anouilh, „O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, „Doctor fără voie" de J. B. P. Molière, „Străini în noapte" de Eric Assous.â
Dumnezeu să-l odihnească!