Parlamentarii pot beneficia de pensii speciale. Nu şi aleşii locali! Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului, declarând neconstituţional proiectul de lege privind acordarea pensiilor speciale pentru primar şi preşedinţi de consilii judeţene.
„Am admis sesizarea Guvernului, plecând de la premisa că, după reexaminare, Parlamentul nu a urmat de la început calea ar fi trebuit, pentru că noi declarasem în întregime legea neconstituţională, deci trebuiau parcurse de la început fazele parlamentare.”, a spus preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.
El a precizat că Parlamentul nu a respectat nici alte decizii ale Curţii, precum definirea statutului juridic al acestei indemnizaţii, care este confundată în text cu pensia. Dorneanu a spus şi că judecătorii CCR au decis că menţiunile cu privire la sursa de finanţare a proiectului nu sunt suficiente.
Decizia a fost luată în unanimitate.