Dimineaţa zilei de vineri a mai adus încă o veste proasta din partea MAE. Trupul încă unui român a fost găsit sub dărâmături, numărul morţilor ridicându-se la şase. Alți 17 români sunt dați dispăruți. În ceea ce îi privește pe cei cinci români răniți, internați în spitale, starea lor este stabilă și viața nu le este pusă în pericol. Acest bilanț vine la trei zile de la producerea seimsului cu magnitudinea 6, soldat, potrivit unui bilanț încă provizoriu, cu 250 de morți, peste 300 de răniți și mii de sinistrați.
„Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret că a fost confirmat cel de-al șaselea deces al unui cetățean român, survenit în urma seismului din Italia, și transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate.
Referitor la cei 5 cetățeni români răniți și internați în spitale din proximitate, medicii curanți au comunicat Ambasadei României la Roma că starea acestora este momentan stabilă, viața nefiindu-le pusă în pericol.
Continuă demersurile pentru identificarea altor 17 cetățeni români dați dispăruți. Verificările în acest sens se efectuează în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente.
MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia – (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna – (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.” se precizează în comunicatul MAE.