Centrul Cultural Pitești și Liga Scriitorilor din România și de Expresie Română de Pretutindeni-Filiala Argeș organizează lansarea volumelor de versuri ,,Roadele minții” și ,,Versuri să fie”, semnate de poetul Nicolae E. Braniște.
Originar din Pitești, autorul este absolvent al Facultății de Horticultură din cadrul Institutului Agronomic București, a lucrat timp de 42 de ani în cadrul Institutului de Pomicultură Mărăcineni și de câțiva ani și-a descoperit pasiunea pentru poezie și proză.
Este membru al Ligii Scriitorilor din România și de Expresie Română de Pretutindeni-Filiala Argeș și până acum a publicat volumele de proză ,,Viața ca o amintire” (autobiografie), ,,Scrieri diverse” și ,,Călătorii de suflet”.
Evenimentul editorial va avea loc joi, 15 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.