Aproximativ 3000 de spectatori au venit la regalul automobilistic de la Câmpulung, de pe traseul Lerești Voina. La final, au rămas câteva sute, împătimiți ai sportului cu motor, care au înfruntat reprizele de ploaie torențială.
Prezent în premieră pe traseul de la Lerești- Voina, campionul Bulgariei Lyuben Kamenov a reușit, conducând inteligent, să câștige marele Trofeu, într-o cursă nebunească, asta după ce Lucian Răduț, care a câștigat prima manșă, a fost nevoit să abandoneze în manșa secundă. Bulgarul, care a condus un Mitsubishi Lancer EVO VIII, a obținut per total un timp de 03.27.083.
“Este al doilea trofeu câștigat în țara dumneavoastră. Am venit în România pentru a ne promova mai bine, în Bulgaria am câștigat de trei ori consecutiv campionatul. Din păcate, la noi concurența este destul de scăzută din motive financiare. Astăzi, traseul și condițiile au fost dificile, dar asta nu ne-a împiedicat să ne atingem obiectivele. Recunosc că nu a fost un anume secret, pur și simplu am avut noroc pentru că în prima manșă am avut concurenți care au fost mai rapizi decât mine.” a declarat Lyuben Kamenov.
Pe locul doi a urcat un favorit al publicului argeșean, Ovidiu Zaberca. Dacă anul trecut a fost scos din cursă din cauza unui accident, Zaberca a obținut argintul la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, cu un timp general de 03.27.135.
Pe locul trei a terminat Laurențiu Ene, la volanul unei Honda Civic Type R, cu un timp de 03.30.400.
Competiție acerbă și accidente spectaculoase
Trofeul Câmpulung Muscel 2016, organizat de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a avut toate ingrendientele unui show total: un număr mare de piloți – 68, public numeros, soare și ploaie, accidente spectaculoase și răsturnări de situație în clasament pe ultima sută de metri.
De departe, cel mai spectaculos accident l-a suferit, culmea, un pilot câmpulungean, foarte bun cunoscător al traseului. Mihai Bulugea (Fly pentru fani) s-a răsturnat după postul 1, după ce a intrat foarte puternic într-un viraj, totul terminându-se cu o răsturnare spectaculoasă. Din fericire, nu au existat victime în rândul spectatorilor, măsurile de securitate, dar și cultura sportului cu motor a publicului muscelean spunându-și cuvintele. Nici pilotul nu a suferit răni, urcându-se singur în ambulanță. De altfel, Mihai Bulugea a și fost prezent la festivitatea de premiere.
De remarcat faptul că ediția de anul acesta a marcat și prezența campionului bulgar Lyuben Kamenov, dar și revenirea în marea scenă a doi dintre campionii naționali în anii anteriori: piteșteanul Valentin Porcișteanu și, după o pauză de trei ani, Daniel Onoriu.
Și personalitățile politice și administrative au venit pentru a se bucura de eveniment: deputatul PSD Gheorghe Marin care a și premiat câștigătorii la gala campionilor organizată pe traseu, primarul Câmpulungului – Liviu Țâroiu, fostul ministru Andrei Gerea, deputat ALDE, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu, viceprimarul Câmpulungului – Mărgărin Blidaru. Nu au lipsit nici președintele FRAS, Norris Măgeanu și vicepreședintele FRAS, Cătălin Nicolaescu, ambii câmpulungeni.
Ca element de culoare, unadin manșele de recunoașteri a fost deschisă de mai multe mașini de epocă ARO IMS.
Competiția auto a coincis și cu o acțiune caritabilă. Piloții și spectatorii au donat aproximativ 1500 de lei pentru achiziționarea unui robot special pentru gătit alimente, atât de necesar copiiilor Centrului de Zi “Bambi” din Câmpulung.
Trofeul Câmpulung Muscel 2016, contând pentru etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, a fost organizat în parteneriat cu Primăria Câmpulung, Primăria Lerești și Consiliul Județean Argeș.
Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!