Mai este puţin se definitivează listele pentru Parlament aşa că bărbaţii politici ai PSD se încălzesc pe margine, dând energic din coate pentru a prinde un loc eligibil. Şi pentru că respectă femeia şi dorinţa ei de a fi le fi egală, i-au dat un brânci şi deputatului Simona Bucura Oprescu. Pentru că le încurcă socotelile.
La acest moment, lupta se duce nu la nivel de competenţă, ci la nivel de influenţă: care are spatele mai tare. Cine este mai bine securizat la centru. Cine se află într-un grup de interese mai influent sau în trend. Se pare că cercurile în care se învârtea Simona Bucura Oprescu au cam picat în dizgraţie, numai că piaţa politică este într-o permanentă fluctuaţie, astfel încât ce este astăzi pe val, peste o oră poate fi la Beciul Domnesc. Şi invers.
La cât de drăcoasă este Simona Bucura Oprescu, suntem convinşi că va reuşi, într-un final, să-şi facă loc pe lista pentru Parlament. Oricum, nimeni din PSD nu îmbrăţişează electoratul cu atâta patos!