,,Afară, afară, cu Prunele din ţară!” strigă angajaţii Penitenciarului Colibaşi, care în aceste minute protestează în faţa puşcăriei. Principalele motive ale protestului sunt neaplicarea de către guvernanți a O.U.G. nr. 20/2016 pentru personalul din penitenciare precum și deficitul de personal din sistem, fapt care conduce la efectuarea de muncă suplimentară neplătită și nerecuperată în termenul legal.
,,De zece zile de când suntem în ţară nimeni nu ne-a întrebat ce vrem. Nu vă interesează sutele de ore suplimentare pe care le prestăm. Nu vă interesează lipsa de personal cruntă! Aveţi timp de plimbări, dar ne spuneţi că aveţi agenda încărcată. Ruşine, doamnă ministru! Până acum nu am primim niciun răspuns la doleanţele noastre. Când am încercat un dialog cu ministrul Justiţiei, ne-a chemat acolo să ne certe că pe site-urile noastre scrie despre dumneaei că nu se piaptănă şi că se îmbracă cu plapuma. Păi suntem noi vinovaţi de asta? Aşa umblă!” a strigat, la portavoce, unul dintre reprezentanţii Sindicatului.
Acțiuni de protest se desfășoară în toată țara și vor continua pe termen nedeterminat până când Guvernul Romaniei, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor vor aplica legislația în vigoare, susţin reprezentanţii Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare SNLP și ai Federației Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor FSANP.