În urma protocolului fuziunii prin absorbţie a PMP Argeş cu PAM , locul doi la Camera Deputaţilor i-a revenit partidului înfiinţat de Mircea Andrei. Astfel, candidatul pe lista parlamentarelor este Alina Frătică. Este mama a trei copii, dintre care unul este în burtică, şi crede că, folosindu-se de propria… expertiză de părinte poate ajuta din această poziţie mamele şi copiii cu proiecte legislative care să le uşureze viaţa.
,,Sunt şef serviciu la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, am doi copii şi este pe drum şi al treilea. Am intrat în politică pentru a susţine proiecte care să vina în sprijinul mamelor şi copiilor, iar PMP Argeş mă sustine în aceste proiecte. Proiectul de bază pentru care voi lupta este <Mama şi copilul>. Susţin gratuitatea pentru toate femeile în perioada de sarcină, fertilizarea in vitro gratuită şi construirea de noi creşe.” a declarat Alina Frătică, candidatul PMP Argeş la Camera Deputaţilor.