Johnny Bădulescu şi Emilian Nechifor s-au confruntat în duelul pentru a trece în galele finale. Cei doi s-au întâlnit în numerose concursuri şi şi-au împărţit, pe rând, premiile. Aceştia şi-au exprimat părerea de rău că au picat împreună la duel.
,,Am o foarte mare determinare pentru că îmi doresc mult să câştig.” a spus Johnny Bădulescu.
Melodia pe care a ales-o, ,,De-ai fi tu salcie la mal” a fost, ce-i drept, neinspirată pentru un concurent ce face parte din tânăra generaţie. Cum spuneam, Johnny a rămas cantonat într-un stil mămăistic…
Emilian Nechifor a intrat cu un uşor handicap la duel, acuzând stări de rău cu o zi înainte, când ambulanţa a venit după ce a acuzat dureri de cap şi ameţeli. ,,E un stres şi o presiune acumulată în timp care pot duce la astfel de rezultate.” a spus Emilian. La duel, însă, a cântat excelent.
,,Eşti foarte bun, la tine este o evoluţie foarte clară” i-a spus Ştefan Bănică, lui Johnny.
,,Şansele tale de a uimi în gale sunt mult mai mari.” i-a spus Carla’s Dreams.
Johnny a fost şi preferatul lui Brenciu…
,,Amândoi aţi fost aproape la înălţime. Tu, Emilian, ai cântat ca o victimă. Johnny, pe tine ce te-a făcut să alegi piesa? E minunată, s-a cântat de multe ori şi există multe repere. Aş vrea să te aud cântând altceva, pentru că ai fost previzibil.” i-a spus Delia, după care a întrebat juraţii: ,,Pot să îi dau pe amândoi afară?”
,,Din ce s-a întâmplat în seara asta, nu voi alege siguranţa.” a mai spus Delia. Iar câştigătorul este… Emilian Nechifor.
,,Nu înţeleg de ce a decis aşa, dar a fost decizia ei." a comentat Johnny.
Poate, când se va face mai mare, va înţelege…