Fac parte din categoria oamenilor fericiţi care şi-au petrecut copilăria înţelegând foarte bine ce e gustul de roşii din grădina bunicilor, de cireşe din grădina vecinilor, şi de carne la garniţă din cămara casei bătrâneşti. Pe măsură ce a trecut vremea, însă, iar globalizarea a început să ne ia, rând pe rând, câte un pic din identitate si repere, toate astea au început să dispară. De pe la începutul anilor 2000, încântaţi de roşiile perfecte, care n-au loc în lădiţă decât după ce au trecut testul şublerului, de puii perfecţi care aglomerează galantarele hipermarketului, dar şi de portocalele pe care le putem “savura” la mijloc de iulie, am început să lăsăm din ce în ce mai jos ştacheta pretenţiilor când venea vorba de gust.
La fel se întâmplă şi cu păstrăvul, de pildă, cel mai bun peşte din lume, după părerea mea, de care râurile patriei sunt pline, care a început să umple galantarele pline cu gheaţă ale marilor magazine de corporaţie dar şi păstrăvăriile aşa zis tradiţionale apărute ca ciupercile după ploaie. Sunt sigur că v-aţi călcat de multe ori pe inimă şi aţi luat (măcar de poftă) 4-5 păstrăvi pe care i-aţi pus, frumos şi tacticos în tigaie, româneşte, cum ne place să spunem şi să fi constatat că nu are gust de peşte ca la bunica, ci are gustul peştelui de pe mileul televizorului ei din camera bună.
Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ştiţi atunci când cumpăraţi păstrăv. Adică, dacă tot daţi un ban, să-l daţi în cunoştinţă de cauză.
Atenţie! Urmează cuvinte care vă pot afecta emoţional!
Trebuie să ştiţi, de pildă, că păstrăvul de import, ajunge la noi nu înotând prin râuri, ci, de cele mai multe ori, congelat și apoi metamorfozat în pește proaspăt. Păstrăvul de import e crescut în apă recirculată, oxigenată artificial și da, crește în jumătate din timpul în care cresc păstrăvii în crescătoriile noastre tradiționale. Așa se explică faptul că păstrăvul de import e mai ieftin. E mai ieftin doar pentru comercianți, pentru că aceștia îl vând la același preț ca păstrăvul românesc și mint că ar fi păstrăv românesc.
Practic acești pești de import trăiesc, respiră, mănâncă în propriile excremente. Imaginaţi-vă cum ar fi ca toată viaţa să trăiţi într-o cameră în care se aeriseşte doar prin instalația de aer condiționat.
Iar dacă veţi găsi păstrăvi mai ieftini cu câțiva bănuți, nu vă bucuraţi! Sunt hrăniți intensiv și forțați cu hormoni de creștere, cică să ajungă FeţiFrumoşi. Da, sunt frumoşi, dar înăutru găunoşi. Veți descoperi că nu au gust și consistență, că sunt moi la atingere pentru că mușchii nu sunt tonifiați, că gătiți un soi de pasta din carne fadă înșirată pe un schelet de pește.
Există, totuşi, nu foarte de departe de voi, şi locuri în care puteţi găsi păstrăv crescut bine, cu respect pentru cel care urmează să şi-l pună în cuptor, la grătar sau în tigaie, ca apoi să-l savureze. Daţi o fugă până la Bibanul Ciufulit, în Piaţa Mare din Câmpulung, sau, când aveţi drum la munte, la Sătic, întrebaţi de păstrăvăria lui Dani Rizea.
O să redescoperiţi adevăratul gust de păstrăv, crescut în apa curată a muntelui de la izvoarele Dâmboviței, departe de zonele poluate.
Fântânel sau curcubeu, păstrăvul crește aici la fel ca în mediul său natural și veți descoperi, poate, că până la acesta nu ați știut că păstrăvul e atât de gustos.
P.S. Acum vreo câţiva ani, un studiu făcut în Elveţia demonstra că mai bine de 70% dintre copiii elveţieni ştiau că vaca are culoarea mov, din cauza reclamelor la ciocolata Milka. Ce vreau să vă spun cu asta: dacă până acum aţi fost obişnuiţi cu gândul că păstrăvul nu are nici un gust, e timpul să vă răzgândiţi, după ce îl veţi gusta pe acesta de care v-am zis mai sus.
Că sunt, încă, oameni pe lumea asta care nu vor să vă înşele gustul, nici să vă jignească inteligenţa.
