ALDE Argeș este o echipă formată din oameni competenţi, cu rezultate deosebite în activităţile pe care le-au desfăşurat, buni cunoscători ai vieţii argeşene, oameni cu dorinţă şi capacitate de implicare, ce va fi pusă în slujba cetățenilor.
TUDOR PENDIUC, candidat pentru funcția de senator, de al cărui nume se leagă dezvoltarea Municipiului Pitești, deschide lista ALDE Argeș pentru Senatul României.
Tudor Pendiuc s-a născut la data de 05 august 1954. Ȋn prezent este conferențiar universitar la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Piteşti. Timp de 24 de ani a fost Primarul Municipiului Pitești, în această perioadă deținând concomitent și alte funcții, printre cele mai importante amintim: preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, preşedinte executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, membru Comitetul Director – Asociaţia Municipiilor din România, vicepreședinte al Asociaţiei Municipiilor din România, membru titular în Comitetul Regiunilor, Bruxelles, reprezentant al autorităţilor publice locale la ,,Congresul Puterilor Locale și Regionale", Strasbourg. Ȋnainte de a fi ales primarul Municipiului Pitești, Tudor Pendiuc a fost subprefect al judeţului Argeş și viceprimar al Municipiului Piteşti. Tudor Pendiuc a participat la peste 240 manifestări științifice pe teme de administrație publică, finanțe, investiții, dezvoltare economică, servicii publice.
Pentru tot ce a făcut în calitate de primar al Municipiului Pitești, pentru proiectele și inițiativele de îmbunătățire a legislației privind administrația publică și nu numai, Tudor Pendiuc a primit numeroase premii și distincții, cele mai importante fiind: premiile: ,,Cel mai bun primar din țară”, ,,Cel mai activ primar la nivel național’’, „Cel mai longeviv primar din ţară”, titlul ,,Doctor Honoris Causa” în Administraţia Publică – acordat de Universitatea Leibniz- SUA. Mai mult decât atât a fost decorat de doi Președinți ai României: în anul 2011 – Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de „Ofițer” acordat de Domnul Traian Băsescu și în anul 2004 – Ordinul Național ,,Pentru merit’’ în grad de ,,Cavaler” oferit de Domnul Ion Iliescu.
ANDREI DOMINIC GEREA, candidat pentru funcția de deputat, deschide lista ALDE Argeș pentru Camera Deputaților.
Andrei Dominic Gerea s-a născut la data de 08 septembrie 1968, ca profesie este economist iar din anul 2004 până în prezent este deputat în Parlamentul României. Andrei Gerea a gestionat cu succes două ministere cu activitate complexă, de interes strategic pentru România respectiv Ministerul Economiei și Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. Ȋnainte de a fi ales deputat în Parlamentul României, Andrei Gerea a deținut funcția de manager în cadrul unor companii financiar – bancare.
Andrei Gerea a avut importante investiţii începute sau finalizate în mandatul de Ministru al Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, prin companiile din energie unde statul este acţionar. A aprobat primul şi cel mai amplu proiect de retehnologizare al amenajării hidrotehnice Vidraru, cu hidrocentrala, dar şi cu celebrul baraj. La nivel naţional, a finalizat, în Brăila, investiţia primului parc fotovoltaic deţinut de statul român. A finalizat şi în mandatul lui Andrei Gerea a fost dată în folosinţă, la Buzău, cea mai lungă galerie hidroenergetică din România pusă în funcţiune după anul 1984. De asemenea, a finalizat Staţia de Comprimare de la Roman – o investiţie de 13 milioane de euro. A deblocat discuţiile şi a constituit societatea care va construi grupul energetic de 600 MW de la Rovinari. Andrei Gerea a deblocat şi a semnat Memorandumul pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Aproximativ 40% din valoarea contractului va fi realizată de industria românească de profil, iar cei care vor lucra acolo vor fi specialişti formaţi în mare parte pe platforma nucleară de la Mioveni – o investiţie estimată la 6 miliarde de euro.
SIMONA MIHAELA BRĂTULESCU ocupă locul doi pe lista ALDE Argeș pentru Senatul României.
Născută la data de 18 noiembrie 1981, Simona Brătulescu este de profesie jurnalist. Din iunie 2016 este vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș. Până în iunie 2016 Simona Brătulescu a fost: specialist calitate – comunicare, Renar România, consilier ministru – Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, consilier ministru – Ministerul Economiei, consilier parlamentar – Parlamentul României – Senat, consilier parlamentar – Parlamentul României – Camera Deputaților, redactor TV – Televiziunea Alpha.
MARIUS BOGDAN IVAN ocupă locul doi pe lista ALDE Argeș pentru Camera Deputaților.
Născut la data de 02 iulie 1978, Bogdan Ivan este de profesie jurist. Experiența profesională îl recomandă pentru o funcție în Parlamentul României. Bogdan Ivan a deținut următoarele funcții: consilier Președinte – Director General/ Director Secretariat General și Achiziții, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, director în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, consilier ministru – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, director Direcția Județeană pentru Tineret Argeș, vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Turism, director Direcția Județeană pentru Tineret Argeș.
ALDE Argeș este o echipă de oameni bine pregătiți în diferite domenii de activitate, oameni care, împreună cu argeșenii, vor iniția și vor continua proiecte pentru dezvoltarea județului Argeș.