La început de an, am stat de vorbă cu președintele clubului sportiv Dacia Mioveni 2012, d-l Adrian Ștefan, pentru o scurtă evaluare a anului competițional 2016 și pentru a afla care sunt obiectivele pentru anul 2017.
“Anul 2016, l-aș caracteriza ca un an bun pentru clubul nostru. Am fost implicați în multe competiții și am avut multe rezultate deosebite.
Am obținut tiluri de campioni naționali cu secția de oină fete, la senioare și la junioare. Este sportul nostru național și e o onoare pentru noi să-l susținem și să facem performanță.
La karate avem titluri de vicecampioni mondiali și vicecampioni europeni, ceea ce confirmă faptul că secția de karate merge foarte bine. În anul 2019 karatele vor deveni sport olimpic. Ne dorim foarte mult ca un sportiv de-al clubului nostru să reprezinte România la Olimpiadă. Spun asta pentru că la Campionatele Mondiale am avut doi jucători care au făcut parte din lotul național al României și au obținut medalii. În acest moment concurăm încă la juniori, însă în 2-3 ani vom participa cu sportivii crescuți de noi, la seniori. Avem un antrenor de elită, sensei Sebastian Ene – 5 dan, un om foarte serios și un foarte bun profesor.
Echipa de minivolei s-a calificat în turneul final și am luat locul 5 pe țară. Pentru noi este o poziție onorantă, dar ne dorim ca în acest an să evoluăm și să ne ridicăm cel puțin până la locul 3 la campionatele naționale. Avem mari speranțe ca echipa de volei cadete să reușească o calificare în turneul final, pentru că chiar avem o echipă foarte bună, cu multe fete care ne dau speranța ca în următorii doi ani să jucăm în divizia A.
Și secția de înot merge foarte bine. În ultimul an au început să apară rezultatele. Am obținut la campionatele naționale o medalie de argint și una de bronz, la ștafetă. Obiectivele încep să fie atinse și urmărim să avem în cel mai scurt timp un titlu de campion național. Avem mare încredere în antrenorul Viorel Ciobanu, cel care i-a antrenat pe Scarlat și pe Clință, sportivi care sunt campioni naționali și europeni la inot. Pentru acest obiectiv am creat un lot de performanță, format din 12 sportivi. Aceștia sunt sportivi care de-a lungul anilor au reușit să obțină punctaje foarte bune și timpii obținuți de ei în probele specifice sunt tot mai buni. Sunt clasați în primii 10 la nivel național. Toți înotătorii care se ridică și confirmă prin rezultate vor fi incluși în lotul de performanță.
La tenis de câmp zestrea de sute de medalii strânsă de club se îmbogățește permanent. Am reușit în 2016 o performanță deosebită, am luat locul I la Turneul Campionilor – juniori, vârsta 10-11 ani. Avem sportivi care au acumulat multe puncte și avem 3 jucători în primii 20 din România. Copiii au crescut și sperăm să mergem cu jucătorii mai mari la competiții internaționale. La senioare, Rebeca Tudose se află în primii 170 din lume.
Secția de șah reprezintă o provocare. Am reușit să ne afiliem la Federația Română de Șah, care chiar ne-a felicitat pentru inițiativa noastră. Anul acesta ne dorim să înscriem copii în turnee. Avem un profesor care este campion național. Am fost plăcut surprinși să fim contactați de președintele clubului de șah Micul Regat din Pitești, domnul Cristache Toculeț, care ne-a spus că are 20 copii din Mioveni și dorește și dânsul să se implice și să ne ajute.
Secția de handbal este o provocare continuă. Intenționăm să ajungem în turneul final și să ocupăm unul din primele trei locuri. Vom juca în continuare în divizia A, pentru că am urmărit de la început să jucăm alături de echipe cu nivel ridicat. Vom întări lotul actual cu încă 3-4 jucătoare cu experiență, pentru că e nevoie de acest lucru. Nu ne mulțumim cu puțin și în 2018 vrem să jucăm în Liga Națională.
Trebuie înțeles că CS Dacia Mioveni 2012 este un club tânăr, care a avut principal scop la înființare promovarea sportului de masă pe plan local. De la an la an rezultatele obținute ne-au îndreptățit să țintim către performanță la fiecare secție sportivă. În acest moment avem 178 de sportivi la performanță iar la inițiere și sport de masă, aproximativ 2000 de copii. Creșterea vine în mod natural și ne formăm ca un brand în sport, prin evoluția constantă pe care am avut-o de la înființare și până în prezent.
Toate realizările anului 2016 au fost posibile prin munca echipei manageriale și a antrenorilor clubului și vreau să le mulțumesc pe această cale pentru efortul depus în cadrul acestei mari familii care este CS Dacia Mioveni 2012.
Trebuie să mulțumim Consiliului Local Mioveni, domnului primar Ion Georgescu care iubește copiii și sportul, pentru că ne-a susținut de fiecare dată și a fost alături de noi, chiar încurajându-ne din tribune, de multe ori.
Deasemenea mulțumim sponsorilor, în special sponsorului principal, SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni și domnului președinte de onoare al clubului, d-l Nicolae Tudose.
Mioveniul este un oraș tânăr și noi susținem tinerii și copiii să facă sport, atât pentru sănătate cât și pentru performanță.”