Ca urmare a gerului din ultimele zile, țurțurii formați pe acoperișuri reprezintă un real pericol pentru pietoni, astfel că se impune înlăturarea acestora în timp util, pentru evitarea producerii unor incidente nedorite.
Potrivit reglementărilor legale, dar şi a normelor locale adoptate de Consilul Local, în Mioveni responsabilitatea în ceea ce priveşte curăţarea zăpezii şi îndepărtarea gheţii de pe acoperişuri cade în sarcina proprietarilor, fie că vorbim de persoane fizice, fie de agenţi economici sau instituţii.
Cetăţenii trebuie să manifeste atenţie la circulaţia pe trotuare şi să evite, pe cât posibil, deplasarea pe sub streşinile încărcate de ţurţuri şi zăpadă, astfel încât forţa de impact produsă prin căderea zăpezii să nu îi accidenteze.
În cazul în care clădirea este foarte înaltă şi se poate ajunge la ţurţuri doar cu o autospecială, cetăţenii pot solicita intervenţia pompierilor sau a echipajelor de la S.C. S.Ed.C. Mioveni.