Celebru pentru rolul căpitanului Anton Lupan în serialul „Toate pânzele sus!“, actorul Ion Besoiu a trecut în nefiinţă. A murit miercuri, la vârsta de 85 de ani, la Institutul C.C Iliescu din Capitală, acolo unde era internat cu problem cu inima.
,,Uşor gârbovit, dar elegant, aşa cum a fost o viaţă, cu pălărie, palton şi baston, asortat din cap până-n picioarele care încă îl mai poartă în lumea teatrului şi filmului, după 66 de ani neîntrerupţi, Ion Besoiu este un exemplu de verticalitate şi un model de modestie, într-un sulfet tânăr. Fie că citează în latină sau că vorbeşte cu uşurinţă despre Seneca, Ion Barbu, Radu Stanca sau Lucian Blaga, actorul se emoţionează atunci când discută despre tineri, despre nepoţi sau despre cei care cu pierit în Colectiv.” scriu jurnaliştii de la Adevărul, care l-au avut anul trecut în studioul Adevărul Live.
A jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu timp de 16 ani, a după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra". Ulterior, timp de 12 ani, a fost directorul acestui teatru.
Cele mai cunoscute roluri de teatru ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).
Dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu celebre sunt, printre altele, "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste" și "Lumini și umbre".
Unul din rolurile care i-a adus cea mai mare popularitate este cel al lui Anton Lupan, căpitanul corabiei din “Toate pânzele sus”.
În anul 2015, Ion Besoiu a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.
Ion Besoiu a presimțit că moare. Își pregătise deja locul de veci lânga cea de-a patra soție.
Anul trecut, de ziua sa de naștere, Ion Besoiu mărturisea, într-un interviu, că regretă că nu urma să mai trăiască încă ”vreo 25 de ani” și că, în ultima vreme, a pierdut ”mulți oameni dragi". Tot atunci, actorul povestea că se confrunta cu o afecțiune cardiacă.
Dumnezeu să-l odihnească!