1,4K
Năuciţi de gafele PSD şi de rapiditatea cu care Dragnea a dat-o cu guvernarea-n gard, liberalii încearcă să se regrupeze rapid şi să-şi găsească un lider cu care să nu le fie aşa ruşine şi care să-i urce în sondaje. În acest sens, aseară, la sediul PNL Argeş, a avut loc o şedinţă cu invitaţi de la Centru. Astfel de întâlniri de consultare au loc în filialele din întreaga ţară.
Printre cei prezenţi, potrivit InstituţiileStatului.ro, s-a aflat şi primarul de la Izvoru, Claudiu Neguţ, cel care, în campania electorală, mutase macazul la ALDE.
În lumina noilor fapte petrecute în stradă, probabil că tânărul primar a realizat că o întoarcere la… izvoare l-ar avantaja mai mult pe termen lung.