Declaraţiile lui Liviu Dragnea şi ale premierului Grindeanu nu par a fi liniştit oamenii ieşiţi a treia zi în stradă. Din contră, i-a îndârjit şi mai tare. Iar supărarea lor s-a îndreptat în special împotriva lui Liviu Dragnea, pe care piteştenii ieşiţi în stradă îl vor ba la puşcărie, ba afară din ţară, ba… câţiva metri sub pământ, metaforic vorbind, căci i-au pregătit şi o cruce.
La ora 20.00, 500 de piteşteni se află în stradă şi protestează în central oraşului. Paşnic, aşa cum au făcut şi în celelalte două zile.
În aceste momente, oamenii strigă ,,Dragnea nu uita, așteptăm și cartea ta!” şi ,,Mai am un singur dor, Dragnea scriitor!”, îndreptându-se dinspre Prefectura Argeş, spre Primăria Piteşti.
La Primărie, liniște și pace…Uși și geamuri zăvorâte și lumini stinse. Protestatarii rezistă…
Se spun bancuri cu…
…şi se pun întrebări retorice precum…
Ca de obicei, protestatarii îşi cer mii de scuze…
Ora 20.20 – Maximum 700 de piteşteni în stradă. Se întorc de la Primărie, la Prefectură. Ar fi făcut o haltă şi la sediul PSD Argeş, dar jandarmii le-au interzis de data aceasta…
Ora 20.40. Reveniţi în Piaţa Vasile Milea, unde îi aşteaptă alţi protestatari, în stradă sunt acum peste 2.000 de piteşteni.
Potrivit unui protestatar, sunt atât de mulţi oameni în stradă încât la McDonald's se mănâncă în picioare…
O persoană reținută de jandarmi. Prietenii acestuia spun că a fost luat de pe stradă că nu a vrut sa plece acasă deşi, cel mai probabil, trebuie să se fi manifestat într-un mod mai agresiv.
UPDATE 21.10: Bulevardul Republicii a fost blocat. Manifestanţii se îndreaptă spre Hotel Muntenia deşi credem că, mai degrabă, vor să salute din nou sediul PSD Argeş, aflat câteva zeci de metri mai în faţă… Jandarmii încearcă să-i oprească în faţa Centrului de Calcul deşi, la ora asta, la PSD nu e nimeni iar clădirea nu pare a fi sensibilă la scandări… Şi dă şi bine în poze…
UPDATE 21.30: Protestatarii sunt întorşi pe Strada Mare, în zona Hotel Muntenia. În seara asta nimeni nu face selfie cu sediul PSD Argeş. Se strigă… ,,Mută autocarul!" :))) Şi au apărut şi primii francofoni, cu un mesaj, probabil, din partea ambasadei Franţei care nu e de acord cu acţiunile Guvernului… Iar mesajul zice cam aşa:
UPDATE 22.00: În faţa Primăriei Piteşti au mai rămas 500 de protestatari. Oamenii muncii pleacă mâine la serviciu, iar seara, iar la proteste…