În plin scandal privind participarea copiilor la proteste, un nou protest antiguvernamental la care părinţii sunt aşteptaţi cu copiii este anunţat pe Facebook, pentru sâmbătă, în Piaţa Victoriei. Protestul este programat să înceapă la ora 11.00 şi să se încheie în jurul orei 15.00.
„Ei au venit cu huliganii, noi venim cu copiii. Sâmbătă, aşa cum ne-aţi propus, hai să luăm copiii de mână, în braţe, în cărucioare, pe umeri şi să facem cel mai paşnic şi colorat protest! Ne vedem în Piaţa Victoriei începând cu ora 11:00.” se spune pe pagina evenimentului.
Potrivit postărilor de pe pagina de Facebook, copiii se vor juca şi vor desena cu creta pe asfalt.
Vă reamintim că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi a Adopţiei a solicitat direcţiilor din subordine să comunice dacă şi câte plângeri au fost primite în legătură cu persoane care au mers însoţite de copii la protestele din ultima perioadă.
ANPDCA a anunţat, miercuri după-amiază, într-un comunicat de presă, că a primit, până miercuri după-amiază, 25 de sesizări privind prezenţa copiilor la protestele din ultima perioadă, în timp ce, la nivelul a 39 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au fost înregistrate alte patru sesizări.