1,3K
Centrul Cultural Pitești și Fundația Literară Liviu Rebreanu organizează lansarea volumelor de proză ,,Baloane de săpun” și ,,Visuri”, de Ion Ladner.
Născut în Pitești, Ion Ladner este absolvent al Universității Politehnica din București, Facultatea de Autovehicule Rutiere, membru al Fundației Literare Liviu Rebreanu și a debutat editorial cu romanul de proză ,,Linda”. A mai publicat volumul de versuri ,,Universul din ibric”, romanul-thriller ,,Scorpionul de sub pălărie”.
Dublul eveniment editorial, coordonat de poeta Allora Albulescu, președintele Fundației Literare Liviu Rebreanu, se va desfășura joi, 2 martie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.