Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-au autosesizat după declarațiile şocante ale deputatului PSD Cătălin Rădulescu și au deschis un dosar penal in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Vă reamintim că parlamentarul argeşean a declarat într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Adevărul, că protestatarii din Piața Universității ar trebui alungați cu tunuri cu apă, dar și că, în caz de nevoie, și-ar folosi mitraliera AKM pe care o deține pentru a apăra integritatea României, inclusive împotriva celor care protestează în Piaţa Victoriei şi care nu sunt decât nişte… dezinformaţi.
,,Dacă vreodată poate mai vine cineva cu vreo idee dintr-asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma, să trag. (…) Pentru ce se mai duc oamenii în Piaţa Victoriei şi pentru ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au un motiv? Pentru că nu putem să transformăm un loc în maidan. (…) Arma cu care am tras la Revoluţie am păstrat-o, niciodată nu am vrut să o dau. O ţin acasă, ca şi armă de panoplie. (…) N-o să mi-o ia nimeni, în vecii vecilor! O ţin pentru că dacă vreodată mai vine cineva cu vreo ideea din asta să transforme statul pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag.” a declarat acesta pentru Adevărul.
Întrebat şi dacă ar ieşi să tragă în protestatarii din Piaţa Victoriei, deputatul PSD a dat un răspuns şocant:
,,Pot să ies unde vreau eu. Dacă mă apucă vreo nebnunie, ies unde vreau eu, e dreptul meu, şi e riscul meu şi e hotărârea mea în momentul ăla. Eu hotărăsc ce vreau să fac cu viaţa mea, cum fiecare dintre voi hotărâţi. Aşa am făcut şi la Revoluţie, aşa voi face tot timpul.”
Şi Asociația 21 decembrie 1989, formată din participanți la Revoluția din 1989, l-a denunțat la Parchetul General pe deputatul PSD Cătălin Rădulescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Sesizarea Parchetului s-a făcut în urmă cu aproximativ o lună, Rădulescu fiind acuzat că a organizat, în calitate de lider FSN Argeș, mai multe delegații care s-au deplasat în Capitală pentru a participa la contramanifestații.
De asemenea, o anchetă privind armele deținute de Cătălin Rădulescu a fost deschisă și de către IPJ Argeș.
Numai partidul din care face parte acest individ (care a recunoscut şi că la Revoluţie a tras la întâmplare, motiv din cauza căruia au murit cei mai mulţi oameni iar el s-a ales, în mod uluitor, nu cu ani de închisoare, ci cu statutul de revoluţionar) nu a avut vreo reacţie. Atât conducerea PSD Argeş, cât şi Liviu Dragnea îl ţin în continuare în braţe pe cel pe care fostul primar Tudor Pendiuc l-a făcut mare din nou, în momentul în care a considerat că Rădulescu este cel mai reprezentativ parlamentar care poate reprezenta Piteştiul.
Parlamentarul argeşean a fost condamnat, în 2016, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de dare de mită.