Zece copii de la două școli din Argeș și-au provocat răni pe brațe după ce au ales să experimenteze controversatul joc ,,Balena albastră”, lansat de un psihopat din Rusia . Copiii au avut nevoie de îngrijiri, însă niciunul nu a avut nevoie de spitalizare. Polițiștii au deschis anchete şi au demarat campanii de prevenire a efectelor jocului Balena Albastră.
Directorul școlii din localitatea Hârsești a sesizat Poliția după ce, luni, un elev în vârstă de 11 ani s-a prezentat la ore cu tăieturi pe braț. Băiatul le-a povestit anchetatorilor că s-ar fi jucat acasă cu o riglă și s-ar fi zgâriat.
Aceleași surse precizează că și directorul Școlii Nr. 1 din Curtea de Argeș a sesizat miercuri Poliția după ce 9 copii, elevi de clasa a VI-a și a VII-a, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce și-au provocat răni pe brațe. Inițial, s-au prezentat la ore 5 fete care s-au mutilat în afara unității de învățământ. La școală, potrivit polițiștilor, alți patru băieți le-au urmat exemplul, tăindu-se pe braț cu lamele de la ascuțitori. La nivelul instituțiilor de învățământ s-au deschis anchete interne.
„Fenomenul Balena Albastră este un atenția IPJ Argeș, ca orice alt aspect care atentează la siguranță cetățenilor. În ultima perioadă polițiștii au transmis mesaje de informare și prevenire privind pericolul acestui joc promovat pe internet, în urma cărora a rezultat o creștere a gradului de conștientizare a riscurilor de către populație. Astfel, cadrele didactice au manifestat o atenție sporita față de aceasta problematică și implicit au sesizat orice aspect care ar putea avea legătură cu acest joc, în vederea prevenirii unor cazuri grave”, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, Andreea Însurățelu, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.