Sâmbătă 1 aprilie, în oraşul Mioveni a avut loc o nouă campanie de ecologizare ce a vizat colectarea deşeurilor aruncate la voia întâmplării în păduri, râuri sau alte spaţii verzi.
La Podul Râul Târgului (Colibaşi), zona M-uri – strada General Lăcătușu, strada Argeșelului – strada Morii (Racovița), platou Izvorul Tămăduirii (Făget), strada Valea Neagră (Colibași), Dealul Viilor – strada Bugeac Mioveni,Pod Getica – Racovița și strada Bugeac-Dealul Viilor, sunt doar câteva locuri unde voluntarii s-au oprit să culeagă gunoaiele.
Echipele formate din reprezentanții ai tuturor unităților de învățământ din oraș, ai Primăriei, ai CS Dacia Mioveni 2012, ai Consiliului Local și personal din cadrul societății Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni au strâns din zona ecologizată peste 300 de saci cu deșeuri, care au fost transportați către rampa de gunoi.
Totodată, în cadrul proiectului “Creștem România Împreună”, în cartierul Racoviţa din Mioveni (zona Islaz – Valea Ciorii) au fost plantați peste 2000 de puieți de salcâm.
Acțiunea a fost organizată de asociația “Creștem România Împreună”, în parteneriat cu Primăria Mioveni, Ocolul Silvic “Codrii Verzi”, Agenția pentru Protecția Mediului Argeş, și SC S.Ed.C Mioveni SRL.
De asemenea, angajații S.C S.Ed.C Mioveni au început igienizarea parcurilor, zonelor verzi și a sensurilor giratorii din oraș. Acțiunea constă în greblarea și adunarea frunzelor, tăierea și dezgroparea trandafirilor, toaletarea arborilor și plantarea de flori.