Patru ani de închisoare cu executare au primit două doctoriţe din Piteşti, medici experți la Serviciul de Expertiză a Capacității de Muncă al Casei Județeană de Pensii Argeș. Este vorba despre Iulia Maria Mihai şi Camelia Săndulescu. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă şi a fost dată de către Curtea de Apel Piteşti.
Doctorițele Iulia Maria Mihai și Camelia Săndulescu au fost acuzate de către anchetatorii DNA – Serviciul Teritorial Piteşti că au luat șpagă de la peste 1.000 de persoane, în perioada noiembrie 2013 – iunie 2014, pentru a le întocmi diferite acte medicale de prelungire a unor certificate medicale ori pentru a fi încadrate la un grad de invaliditate sau revizuire medicală.
Sentinţele judecătorilor
“Condamnă pe inculpatele SĂNDULESCU CAMELIA şi MIHAI IULIA MARIA, la câte 4 ani închisoare fiecare, cu executare în condiţiile art. 60 Cod penal. Aplică inculpatelor pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice, dreptul de a ocupa o funcţie care impune exercitarea atribuţiilor de stat şi dreptul de a exercita profesia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, aceea de medic expert în cadrul Comisiei de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă. În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatelor pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată fiecăreia dintre inculpate, perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 11 iunie 2014 şi până la data de 25 iunie 2015. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de cele două inculpate. În baza art. 397 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsurile asigurătorii instituite în cauză, prin următoarele ordonanţe: – ordonanţa 139/P/2013 din data de 16.06.2014, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru asupra sumei de 4220 lei identificată cu ocazia percheziţiilor domiciliare şi corporale asupra inculpatei Săndulescu Camelia, precum şi asupra sumelor de 1.185 lei, 2000 USD, 145 EU, 210 lire sterline, identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare şi corporale asupra inculpatei Mihai Iulia Maria; – ordonanţa 139/P/2013 din data de 19.06.2014, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru asupra sumei de 10 lei identificată cu ocazia percheziţiei corporale asupra inculpatei Mihai Iulia Maria; – ordonanţa 139/P/2013 din data de 25.08.2014, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru asupra sumei de 52.430 lei în ceea ce o priveşte pe inculpata Săndulescu Camelia, suma fiind consemnată la CEC BANK pe numele inculpatei la dispoziţia organului de urmărire penală; – ordonanţa 139/P/2013 din data de 25.08.2014, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru asupra sumei de 35.426,17 lei în ceea ce o priveşte pe inculpata Mihai Iulia Maria, suma fiind consemnată la CEC BANK pe numele inculpatei la dispoziţia organului de urmărire penală. În baza art. 112 lit. e Cod procedură penală, confiscă de la inculpata Săndulescu Camelia suma de 56.650 lei şi de la inculpata Mihai Iulia Maria suma de 44.900 lei, bani dobândiţi de acestea prin săvârşirea infracţiunilor, precum şi a bunurilor dobândite prin săvârşirea infracţiunilor, ce se află la Camera de corpuri delicte a instanţei, consemnate în procesul verbal din data de 2 septembrie 2014. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod penal, obligă pe fiecare dintre inculpate la câte 18.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 Aprilie 2016, la Tribunalul Argeş – Secţia penală.”
În sentinţa Curţii de Apel Piteşti se precizează:
“Admite apelurile declarate de inculpatele SĂNDULESCU CAMELIA şi MIHAI IULIA MARIA, împotriva sentinţei penale nr. 297 din 20 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în dosarul nr. 4098/109/2014. Desfiinţează, în parte, sentinţa şi rejudecând: Deduce din pedepsele principale de câte 4 ani închisoare aplicate inculpatelor, perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, respectiv 11.06.2014 -02.07.2015. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat,în apel, rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpata Mihai Iulia Maria , în sumă de 150 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă.”